Decizie pentru pensionari, în Parlament! Oamenii sunt scutiți de plata datoriilor la stat

de: Elena Șerban
25 10. 2024
Sursă foto: Pixabay

Amnistie fiscală după o decizie pentru pensionari, în Parlament. Oamenii vor fi scutiți de plata datoriilor la stat, în urma unor calcule greșite făcute de angajații caselor de pensii.

Decizie pentru pensionari, în Parlament!

Potrivit proiectului votat de Parlament, vârstnicii care au ieșit la pensie după octombrie 2014 sunt scutiți de plata datoriilor la stat dacă au primit o pensie mai mare dintr-un motiv ce nu li se poate imputa.

Documentul inițiat de Ministerul Muncii stătea de câțiva ani în sertarele comisiilor din Camera Deputaților, iar aleșii s-au gândit să-l modifice astfel încât pensionarii cu venituri crescute după recalcularea din vară să nu mai fie obligați să restituie sumele necuvenite.

Doar în urma recalculării, peste 17.000 de persoane au contestat deciziile primite. Potrivit Casei Naționale de Pensii, din 870 de decizii emise anul trecut, pentru 361 de persoane s-au majorat pensiile, iar pentru 509 s-a impus recuperarea debitelor.

Acestor decizii de revizuire li se adaugă acum și cele la care lucrează încă reprezentanții caselor teritoriale de pensii. După recalcularea din vară, mii de persoane au contestat deciziile.

”Avem 2853 de decizii de recalculare care urmează a fi revizuite. Aceste decizii vor fi revizuite, au fost câteva erori făcute în diverse județe”, a precizat Daniel Baciu, preşedintele Casei Naţionale de Pensii, conform TVR.

Deocamdată însă, reprezentanții acestor instituții nu știu câți pensionari ar fi trebuit să înapoieze banii primiți în plus din greșeală.