Sebastian Burduja, ministrul Energiei, a venit cu o serie de informații importante privind ajutorul oferit de statul român pentru milioane de români prin plafonarea prețului la energie. Acesta a explicat, în cadrul unui interviu pentru „Adevărul” că, cel puțin până în primăvară, schema de compensare pentru facturile la energie rămâne în vigoare.
În același timp, oficialul atrage atenția că ia în calcul introducerea unor praguri progresive, în funcție de venituri, pentru toate subvențiile – la curent, gaze și termoficare.
Sebastian Burduja a declarat că va milita pentru prelungirea ajutoarelor la energie pentru populație, dar și marii consumatori, considerând că plafonarea prețurilor suportate de clienții casnici și non-casnici este încă esențială atât pentru populație, cât și pentru industria românească, cu toate că Uniunea Europeană ne recomandă deja să renunțăm la aceste măsuri.
„Pentru a asigura un climat predictibil pentru consumatori, fie că vorbim despre clienți casnici sau non-casnici, eu sunt pentru a menține această schemă, așa cum este ea în prezent, la consumatorul final, pe o perioadă de timp. Trebuie revizuită trimestrial, vom face lucrul acesta, dar este complicat să introduci variabilitate în sistem”, arată ministrul.
„Pe de o parte, pentru că pe cetățean îl deranjează în momentul în care la finalul lunii îi vine o altă factură, o altă sumă și evident alte costuri. Pe de altă parte, pentru că piața energiei este în continuă evoluție și poate că astăzi sunt prețuri mai mici, dar poate că în iarnă nu vor mai fi la fel de mici. Și nu în ultimul rând, pentru că atunci când aduci o modificare – și Guvernul României a adus multiple modificări pentru că situația era într-o evoluție continuă – tot lanțul de producție până la furnizare trebuie să se ajusteze. Și cel puțin pentru furnizori să-și modifice toate sistemele interne pe baza cărora ei calculează cât le datorează fiecare cetățean, respectiv cât le datorează statul ca să compenseze acest preț reglementat de pe urma căruia pot să piardă, asta cere timp și cere o investiție importantă”, a transmis Sebastian Burduja, potrivit Adevărul.ro.
Întrebat punctual dacă va cere prelungirea acestei scheme, Burdaja a spus că da, adăugând că până primăvara viitoare cel puțin plafonarea va rămâne în vigoare.
„Discuția la nivel european nu e finalizată, dar sunt semne bune că cel puțin ieșim din iarna aceasta cu permisiunea Comisiei Europene de a avea o asemenea schemă”, a spus ministrul Energiei.
Totuși, arată Burduja, este nevoie de o recalibrare a ajutoarelor, măsură recomandată în trecut României și de către Uniunea Europeană, astfel încât subvențiile cele mai însemnate să ajută la acea categorie de populație vulnerabilă, cu venituri scăzute.
„Pe termen scurt, o măsură corectă ar fi să țintim mai bine acest sprijin. Asta ne-a spus și Comisia Europeană de foarte multe ori, este și în regulamentul european, în momentul acesta România are un sprijin similar pentru toate categoriile de consumatori. E adevărat, variază oarecum în funcție de nivelul de consum dar, ca principiu, cred că nu este în regulă să subvenționezi la fel un român care muncește pe salariul minim cu un român care poate are șansa să aducă acasă 10, 20 sau 30 de mii de euro în fiecare lună.
Sunt cazuri și cazuri și ar trebui să fim în stare, la nivelul anului 2023, apropo de digitalizare, baze de date, interconectarea lor, să putem ținti mult mai bine acest sprijin și în energie electrică, și în gaze, și în termoficare – un sector care ține mai degrabă de autoritățile locale, dar iarăși, când dai fiecărui bucureștean aceeași subvenție, e și cea mai mare din țară în cea mai dezvoltată comunitate a țării, parcă ceva trebuie îmbunătățit, parcă ceva trebuie schimbat.
E cel puțin o variantă care trebuie analizată. Și repet, nu o spun doar eu, ne-o spune și Comisia Europeană în repetate rânduri, să țintim mai bine aceste măsuri pentru ca sprijinul statului și bugetul inerent limitat pe care România îl are la dispoziție să ajungă acolo unde acest sprijin este într-o nevoie cât mai mare”, a mai declarat ministrul Energiei.