NEWS

Decizii importante pentru pensionari în ședința de Guvern! S-a aprobat ajutorul de 800 de lei

Decizii importante pentru pensionari în ședința de Guvern S-a aprobat ajutorul de 800 de lei
sursa foto: colaj foto mediaflux

Guvernul României a aprobat în şedinţa de joi, 13 martie, ajutoarele ‘one-off’ destinate pensionarilor cu pensii mici din România. Astfel, este vorba de sprijinul fiind de 800 de lei acordat în două tranşe egale, câte 400 de lei, în luna aprilie şi, respectiv, luna decembrie.

Decizii importante pentru pensionari în ședința de Guvern! S-a aprobat ajutorul de 800 de lei

Premierul Marcel Ciolacu a anunţat, joi, că Guvernul adoptă documentaţia necesară pentru a fi acordat un ajutor de 800 de lei pensionarilor cu venituri mici, aceştia urmând a primi prima tranşă luna viitoare.

”Aşa cum am promis, am finalizat legislaţia necesară pentru a acorda ajutorul financiar de 800 de lei pentru cei 2,5 milioane de pensionari cu venituri de până la 2.574 de lei”, a transmis, joi, premierul, în debutul şedinţei de Guvern.

Primii bani vor ajunge la beneficiari luna viitoare.

”Aprobăm azi acest proiect astfel încât pensionarii cu venituri reduse să primească prima tranşă din bani luna viitoare, înaintea Paştelui”, a mai transmis premierul.

Premierul Marcel Ciolacu a cerut, în 13 februarie, în şedinţa de Guvern, miniştrilor de resort să pregătească actele normative pentru acordarea sprijinului de 800 de lei pensionarilor cu venituri mici.

2,5 milioane de seniori vor beneficia

Coaliţia a decis ca Guvernul să acorde un sprijin financiar de 800 de lei pentru pensionarii cu venituri mici. De acest ajutor vor beneficia 2,5 milioane de pensionari cu pensii de până la 2.574 de lei, care este echivalentul salariului minim pe economie net. Sprijinul va fi acordat în două tranşe, în luna aprilie şi în a doua parte a anului.

Executivul va aproba şi un proiect de ordonanţă de urgenţă pentru modificarea OUG nr. 59/2000 privind statutul personalului silvic, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 427/2001.

Prin proiect se stabileşte că „personalul silvic prevăzut la articolul 4 alineat (1) are dreptul să primească, anual, gratuit, un volum de 6 mc lemn fasonat de foc dacă venitul salarial lunar net din luna anterioară acordării acestuia este mai mic decât salariul mediu brut pe economie”.

Va fi aprobat şi un proiect de ordonanţă de urgenţă pentru modificarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal.

” Se propune modificarea prevederilor Codului fiscal referitoare la calculul impozitului pe veniturile din pensii şi la termenul de plată al acestuia, în sensul punerii de acord cu Decizia nr. 724/2024 a Curţii Constituţionale a României. Modalitatea de stabilire a impozitului este cea anterioară modificărilor declarate neconstituţionale, prin renunţarea la impozitul progresiv şi reinstituirea cotei unice de impozitare de 10%, precum şi prin reglementarea aceluiaşi plafon neimpozabil pentru toate veniturile de această natură, respectiv plafonul lunar de 3.000 lei, în acord cu argumentele reţinute de Curtea Constituţională. Totodată, se menţine mecanismul de calcul, reţinere şi plată a impozitului pe venitul din pensii de către plătitorii de venituri din pensii, precum şi termenul de plată a impozitului reţinut, respectiv până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei pentru care se face plata pensiei”, conform notei de fundamentare a proiectului.

Ce decizii mai ia Executivul

Printr-o altă ordonanţă de urgenţă va fi aprobată modificarea şi completarea Legii nr. 129/2019 pentru prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative.

Printr-o hotărâre va fi completată HG nr. 717 /2009 privind aprobarea normelor de implementare a programului „Noua casă”. Prin proiect se propune „alocarea pentru anul 2025 a unui plafon de garantare de 500 milioane lei, în vederea emiterii de garanţii potrivit articolului 1 alineat (6) din OUG nr.60/2009, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr.368/2009, cu modificările şi completările ulterioare, cu respectarea reglementărilor privind confidenţialitatea şi protecţia datelor”.

Va fi aprobat, prin hotărâre, Planul de acţiuni preventive privind măsurile de garantare a securităţii aprovizionării cu gaze naturale în România.

Executivul va aproba şi o hotărâre privind organizarea şi funcţionarea Institutului de Ştiinţe ale Educaţiei.

În analiza Guvernului se va afla şi un proiect de hotărâre privind aprobarea numărului mediu maxim de personal pe anul 2025 pentru operatorii economici din industria naţională de apărare, care desfăşoară activităţi conform prevederilor art. 24 din Legea nr. 232/2016 privind industria naţională de apărare, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative.

Executivul va analiza şi un proiect de ordonanţă de urgenţă privind instituirea cadrului legal pentru acordarea unui ajutor de stat Complexului Energetic „Valea Jiului” – S.A. pentru închiderea şi punerea în siguranţă a minelor de huilă necompetitive Lonea, Lupeni, Livezeni şi Vulcan.

Măsuri pentru accelerarea implementării PNRR

Premierul Marcel Ciolacu a anunţart, joi, că săptămâna viitoare se vor lua măsuri pentru accelerarea implementării PNRR

”În ultimele două săptămâni, am avut întâlniri cu fiecare ministru responsabil de implementarea PNRR, pe fiecare jalon în parte. Astfel, săptămâna viitoare vom veni în guvern cu un set de măsuri ce vizează accelerarea implementării PNRR”, a anunţat, joi, Marcel Ciolacu, în debutul şedinţei de Guvern.

Acesta s-a referit ”inclusiv la modificări legislative care să ne permită să atragem integral fondurile”.

claudiu.popa@mediaflux.ro - Claudiu Popa este jurnalist, fotograf și țăran în timpul liber. Cochetează cu presa încă din liceu, când a scris la ziarele Informația Prahovei sau Actualitatea Prahoveană. ... vezi toate articolele