ANAF introduce schimbări la impozite și contribuții sociale în Declarația unică 2025. Iată ce sume vor plăti românii și până la ce dată sunt plățile permise.
Românii care obțin venituri din activități independente, drepturi de proprietate intelectuală sau alte surse precum chirii, investiții, criptomonede sau dobânzi bancare, au obligația de a depune Declarația unică (formularul 212). Documentul se depune până la 25 mai 2025, conform Codului Fiscal.
Declarația este necesară pentru declararea veniturilor realizate și calcularea contribuțiilor sociale datorate. În lipsa acesteia, românii se pot trezi cu amenzi majore din partea autorităților. De reținut însă faptul că anul 2025 aduce și schimbări pentru cei care trebuie să depună acest document.
Ordinul ANAF 7.015/2024, publicat în Monitorul Oficial la finalul anului trecut, aduce noutăți privind calculul taxelor și impozitelor:
Eliminări și simplificări în procesul de declarare
Cum se pot corecta erorile în document
Declarația poate fi rectificată de contribuabili ori de câte ori este necesar, prin completarea unui formular rectificativ. Se va bifa secțiunea relevantă („Capitolul I” sau „Capitolul II”) și se vor actualiza toate informațiile supuse rectificării, conform Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală.
Sunt schimbări și cu privire la veniturile din chirii. În cazul contractelor de închiriere plătite de persoane juridice, impozitul se reține la sursă și este considerat final. În cazul altor chirii, se aplică o deducere fixă de 20% din venitul brut.
Declarația unică 2025 aduce schimbări importante menite să simplifice procesul de declarare fiscală, dar impune totodată contribuții mai mari în contextul creșterii salariului minim brut.