Banca Națională a României anunță un declin dramatic al investițiilor străine directe pentru prima lună a acestui an, la jumătate față de ianuarie 2024. Pe de altă parte, datoria externă totală a României a scăzut în ianuarie cu 1,632 miliarde euro, până la 201,943 miliarde euro.
În prima lună a acestui an, investițiile directe ale nerezidenților în România au însumat 543 de milioane de euro, arată datele estimative publicate de Banca Națională a României luni, 17 martie. Suma este la jumătate față de cea înregistrată în prima lună a anului trecut, după revizuirea datelor și este în linie cu media ultimelor 12 luni.
În ianuarie 2024, investitorii străini au băgat 1,15 miliarde în țară, cu peste 500 de milioane de euro mai mult decât în prima lună a acestui an, arată primele cifre publicate de BNR. Totuși, cifrele se pot schimba; inițial, BNR a spus că în prima lună a anului trecut investițiile străine au totalizat 583 de milioane de euro, conform unui comunicat de la acel moment.
Primele estimări pentru totalul anului trecut arată o medie lunară de 477,5 milioane de euro, în timp ce, în 2023, media lunară a fost de 562,33 milioane de euro, arată BNR. Totuși, datele au fost revizuite la începutul acestui an.
Datoria externă totală a României a scăzut în ianuarie cu 1,632 miliarde euro, până la 201,943 miliarde euro, faţă de finalul lunii decembrie 2024 (203,575 mliarde euro), arată datele Băncii Naţionale a României (BNR).
”În luna ianuarie 2025, datoria externă totală a scăzut cu 1,632 miliarde euro, până la 201,943 miliarde euro. În structură: datoria externă pe termen lung a însumat 153,461 miliarde euro la 31 ianuarie 2025 (76% din totalul datoriei externe), în scădere cu 0,6% faţă de 31 decembrie 2024; datoria externă pe termen scurt a înregistrat la 31 ianuarie 2025 nivelul de 48,482 miliarde euro (24% din totalul datoriei externe), în scădere cu 1,3% faţă de 31 decembrie 2024”, arată datele BNR.
Contul curent al balanţei de plăţi a înregistrat un deficit de 1,646 miliarde euro, comparativ cu 1,420 miliarde euro în luna ianuarie 2024. În structura acestuia, balanţa bunurilor a consemnat un deficit mai mare cu 719 milioane euro, balanţa serviciilor a înregistrat un excedent mai mic cu 87 milioane euro, balanţa veniturilor primare a adus o contribuţie pozitivă de 654 milioane euro, iar balanţa veniturilor secundare a înregistrat un excedent mai mic cu 74 milioane euro.
Rata serviciului datoriei externe pe termen lung a fost 8,8% în luna ianuarie 2025, comparativ cu 16,5% în anul 2024. Gradul de acoperire a importurilor de bunuri şi servicii la 31 ianuarie 2025 a fost de 5,9 luni, în comparaţie cu 5,8 luni la 31 decembrie 2024.
Gradul de acoperire a datoriei externe pe termen scurt, calculată la valoarea reziduală, cu rezervele valutare la BNR la 31 ianuarie 2025 a fost de 98,6%, comparativ cu 100,3% la 31 decembrie 2024.