NEWS

Departamentul de Stat al SUA, raport despre drepturile omului în Europa. România, criticată pentru anularea alegerilor

Departamentul de Stat al SUA raport despre drepturile omului în Europa. România criticată pentru anularea alegerilor
sursa foto: Bună Dimineața

Departamentul de Stat al SUA, raport despre drepturile omului în Europa. Raportul Departamentului de Stat reflectă noile priorităţi de politică externă ale preşedintelui american Donald Trump. 

Departamentul de Stat al SUA, raport despre drepturile omului în Europa

În raport, Statele Unite deplâng o „deteriorare” a drepturilor omului în numeroase ţări din Europa, vizând mai ales restricţionarea libertăţii de exprimare. România, criticată pentru anularea alegerilor prezidențiale din decembrie 2024.

„La 6 decembrie 2024, Curtea Constituţională din România a anulat rezultatele primului tur al alegerilor prezidenţiale desfăşurate pe 24 noiembrie, hotărând că ‘multiple nereguli şi încălcări ale legislaţiei electorale… au compromis transparenţa şi corectitudinea campaniei electorale’ şi au ridicat suspiciuni cu privire la corectitudinea desfăşurării alegerilor. Decizia curţii a fost criticată ca o ingerinţă politică în alegeri şi o restrângere nejustificată a libertăţii de exprimare a unor opinii politice dezagreate, fără precedent ca natură şi severitate”, susține Departamentul de Stat american în raportul său transmite AFP, potrivit ProTV.

Decizia Curţii Constituţionale a prezentat alegerile ca fiind influenţate de o operaţiune de informare rusă pe reţelele sociale, dar observatori independenţi au sugerat că respectiva campanie pe reţelele sociale a fost o activitate electorală organizată desfăşurată de un partid politic românesc, mai reţine Departamentul de Stat în raportul său.

Printre problemele semnificative semnalate în raport, privind drepturile omului în România în 2024 s-au numărat relatări credibile privind restricţii asupra libertăţii de exprimare, precum şi infracţiuni, acte de violenţă sau ameninţări cu violenţa motivate de antisemitism.

Guvernul a luat măsuri credibile pentru a-i identifica şi pedepsi pe funcţionarii care au comis abuzuri privind drepturile omului, însă, în unele cazuri, acţiunile autorităţilor au fost insuficiente, iar impunitatea a reprezentat o problemă, mai spun autoritățile americane.

O deteriorare a drepturilor omului în numeroase ţări din Europa

De asemenea, SUA deplâng o „deteriorare” a drepturilor omului în numeroase ţări din Europa, vizând mai ales restricţionarea libertăţii de exprimare.

Astfel, în Germania, Regatul Unit şi Franţa „situaţia drepturilor omului s-a deteriorat în ultimul an”, conform raportului său pe 2024 cu privire respectarea drepturilor omului la nivel global.

Și în cazul Franței, raportul vizează în mod specific „informaţii credibile referitoare la restricţii grave privind libertatea de exprimare” şi denunţă, de asemenea, o reapariţie a actelor de antisemitism.

Mihnea Tălău. Redactor la MediaFlux. Dedicat presei încă din 1998. Am o diplomă în Drept, un „mic” masterat și o scoală de jurnalism. Am avut norocul și onoarea de a face parte, în decursul ... vezi toate articolele