BUSINESS

Despăgubiri între 250 și 600 de euro pentru pasagerii zborurilor TAROM anulate de luni. Anunțul ANPC

Despăgubiri între 250 și 600 de euro pentru pasagerii zborurilor TAROM anulate de luni. Anunțul ANPC
Sursă foto: Facebok/Tarom

Reprezentanţii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au transmis marți, 9 iulie, că TAROM va despăgubi pasagerii pentru zborurile anulate de luni, iar compensaţiile sunt cuprinse între 250 şi 600 de euro în funcție de lungimea zborului.

Despăgubiri între 250 și 600 de euro pentru pasagerii zborurilor TAROM anulate de luni

”În contextul incidentelor legale de anularea unui număr important de zboruri operate de compania TAROM, pe data de 8.07.2024, conducerea Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a invitat, la sediul său, pe 9.07.2024, reprezentanţii acestei companii, pentru a discuta modalităţile concrete prin care pasagerii afectaţi de aceste anulări vor fi despăgubiţi. Din discuţie a reieşit că, în urma evenimentelor de pe 8.07.2024, TAROM va despăgubi toţi pasagerii care au achiziţionat bilete direct de la companie şi care depun cerere de rambursare a compensaţiilor, conform legii”, au anunţat reprezentanţii ANPC.

Ei au menţionat că potrivit Regulamentului european 261/2004, compensaţiile la care consumatorii au dreptul, în urma anulării zborurilor sunt:

  • 250 de euro pentru toate zborurile de 1 500 kilometri sau mai puţin;
  • 400 de euro pentru toate zborurile intracomunitare de peste 1 500 kilometri şi pentru toate zborurile cuprinse între 1 500 şi 3 500 kilometri;
  • 600 de euro pentru toate zborurile care nu intră sub incidenţa cazurilor de mai sus.

”Pentru stabilirea distanţei se ia în considerare ultima destinaţie unde pasagerul urmează să sosească după ora prevăzută datorită refuzului la îmbarcare sau anulării zborului”, a precizat sursa citată.

Ministerul Muncii acordă stimulent financiare pentru tinerii care se angajează
sursa foto: Inquam Photos / Alberto Groșescu

Anunțul ANPC

Pentru soluţionarea situaţiei create, ANPC vine cu mai multe recomandări pentru consumatori. Astfel, pasagerii trebuie să păstreze şi să pună la dispoziţie bonurile/facturile prin care au achiziţionat cazare, transport, obiecte de minimă necesitate, în perioada în care zborul a fost anulat şi până la rerutare. De asemenea, pentru a primi compensaţii, în urma anulării curselor din data de 8.07.2024, consumatorii care au achiziţionat bilete direct de la TAROM, trebuie să se adreseze companiei printr-un e-mail, în care să prezinte biletul de avion care să demonstreze că era pasager al cursei anulate, dispoziţie bonurile/facturile prin care au achiziţionat cazare, transport, obiecte de minimă necesitate, în perioada în care zborul a fost anulat, până la rerutare, precum şi numărul contului în care să i se poată plăti compensaţia financiară.

Totodată, pasagerii care au achiziţionat bilete prin intermediul altor companii, trebuie să se adreseze acestora, prin e-mail, iar în cazul în care nu li se oferă o soluţionare, pot depune o reclamaţie pe site-ul ANPC, www.anpc.ro, pentru companiile din România sau pe site-ul Centrului European al Consumatorilor, pe site-ul www.eccromania.ro, penru firmele care au sediul în Uniunea Europeană, ale căror servicii sunt gratuite pentru consumatori.

ANPC aminteşte că în cazul reclamaţiilor depuse la companii private cu privire la cererea de compensaţii, aceste servicii sunt contra cost.

”Vă reamintim că, în urma discuţiilor purtate cu compania TAROM, în luna mai 2024, reprezentanţii acesteia au informat ANPC asupra măsurilor pe care le-au luat pentru a preîntâmpina problemele care pot apărea în sezonul estival 2024, şi anume: în cazul anulării unui zbor, al întârzierii acestuia cu mai mult de 3 ore la sosire, precum şi în situaţia de overbooking, pasagerii au posibilitatea de a primi compensaţia financiară sub formă de voucher electronic care poate fi utilizat pentru achiziţionarea de bilete TAROM, în termen de un an de la data emiterii. Valoarea acestora este de 350 de euro pentru o compensaţie de 250 de euro, de 500 de euro pentru compensaţie de 400 de euro şi de 750 de euro pentru compensaţie de 600 euro”, au mai transmis comisarii ANPC.

Ei au adăugat că pasagerii sunt informaţi de drepturile acestora pe site-ul companiei TAROM la secţiunea „Drepturile pasagerilor” sau pe adresa lor de e-mail şi că nu există un număr de telefon valabil, de tip call-center, pus la dispoziţia pasagerilor.

TAROM anunţă marţi dimineaţă că a ajuns la un acord cu reprezentanţii personalului navigant pentru derularea operaţiunilor în regim normal, după ce luni, zeci de curse au fost anulate din cauza ”indisponibilităţii temporare a membrilor echipajului”.

[email protected] - Claudiu Popa este jurnalist, fotograf și țăran în timpul liber. Cochetează cu presa încă din liceu, când a scris la ziarele Informația Prahovei sau Actualitatea Prahoveană. ... vezi toate articolele
Parteneri
Un japonez a provocat o undă de șoc pe rețelele sociale când a arătat ce a mâncat și cum a trăit 21 de ani ca să se pensioneze devreme
Un japonez a provocat o undă de șoc pe rețelele sociale când a arătat ce...
Zodiile care își vor schimba complet viața până la finalul anului. Bani din moșteniri, bogății cum n-au mai văzut și fericire mare pentru 5 nativi
Zodiile care își vor schimba complet viața până la finalul anului. Bani din moșteniri, bogății...
Topul liceelor în funcţie de ultima medie de admitere
Topul liceelor în funcţie de ultima medie de admitere
Ei sunt românii care pot primii 40.000 de euro de la stat. Fondurile sunt nerambursabile, trebuie sa respecți o singură condiție simplă
Ei sunt românii care pot primii 40.000 de euro de la stat. Fondurile sunt nerambursabile,...
Ea este soția profesorului cu fustă de la Universitatea din București. Bridget și Andrei Nae sunt căsătoriți de ani buni
Ea este soția profesorului cu fustă de la Universitatea din București. Bridget și Andrei Nae...
Locul unic care este o adevărată capodoperă a naturii. Se află în inima României, dar puțini știu de el
Locul unic care este o adevărată capodoperă a naturii. Se află în inima României, dar...
Criză la nivel global provocată de o eroare de funcţionare a mii de sisteme Microsoft. Bănci, posturi TV, companii aeriene cad unele după altele şi au operaţiunile blocate. Cine este responsabil
Criză la nivel global provocată de o eroare de funcţionare a mii de sisteme Microsoft....
Cine este femeia din Râmnicu Vâlcea care a reuşit să transforme un magazin deschis în anii '90 într-un imperiu cu 120 de magazine, fabrici şi afaceri de sute de milioane de lei
Cine este femeia din Râmnicu Vâlcea care a reuşit să transforme un magazin deschis în...
Apare un post de televiziune în România. A primit deja acordul CNA, când se va lansa
Apare un post de televiziune în România. A primit deja acordul CNA, când se va...
Statul află TOTUL despre tine. Apare al doilea CNP. Cine e obligat legal să îl dețină
Statul află TOTUL despre tine. Apare al doilea CNP. Cine e obligat legal să îl...
Averea ascunsă a Regelui Charles. Cât de bogat este monarhul
Averea ascunsă a Regelui Charles. Cât de bogat este monarhul
MApN despre noile atacuri ruseşti lângă graniţa României: două avioane F-16 au fost ridicate de la sol pentru monitorizarea situaţiei
MApN despre noile atacuri ruseşti lângă graniţa României: două avioane F-16 au fost ridicate de...
Alexandru Rafila a dat lovitura. Averea ministrului Sănătăţii a explodat după ce companiile unde avea sute de mii de lei investiţi au făcut spectacol pe bursă
Alexandru Rafila a dat lovitura. Averea ministrului Sănătăţii a explodat după ce companiile unde avea...
„Sunt unele luni în care nu îmi permit să am o relaţie. Şi nu câştig puţin”
„Sunt unele luni în care nu îmi permit să am o relaţie. Şi nu câştig...
Cât câștigă Nicoleta Voica la un eveniment. Tarif de lux pentru artistă
Cât câștigă Nicoleta Voica la un eveniment. Tarif de lux pentru artistă
Care este țara europeană cu cei mai mulți țigani? Nu, nu e România!
Care este țara europeană cu cei mai mulți țigani? Nu, nu e România!
Este bomba zilei! Rezultate admitere liceu 2024. Topul primelor 15 specializări în București
Este bomba zilei! Rezultate admitere liceu 2024. Topul primelor 15 specializări în București
Andreea Raicu a făcut furori la plajă, la 47 de ani. Cum a apărut vedeta în vacanța din Italia FOTO
Andreea Raicu a făcut furori la plajă, la 47 de ani. Cum a apărut vedeta...