NEWS

Deținuți care primesc bursă de merit de 450 de lei pe lună. Anomalii în Legea Educației

Deținuți care primesc bursă de merit de 450 de lei pe lună. Anomalii în Legea Educației
Foto: Pixabay

Anomalii în Legea Educației: există deținuți care primesc bursă de merit de 450 de lei pe lună. Mai exact, patru deținuți aflați în detenție la Penitenciarul de Maximă Siguranță Aiud vor beneficia de burse de merit în anul școlar 2023 – 2024, potrivit prevederilor Metodologiei-cadru de acordare a burselor școlare.

Actul normativ nu stabilește limite de vârstă pentru elevii beneficiari, astfel că deținuții care-și continuă studiile în penitenciar pot beneficia de burse ca și ceilalți elevi din învățământul preuniversitar de stat.

Deținuți care primesc bursă de merit de 450 de lei pe lună la școala profesională

Cei patru elevi-deținuți care vor primi bursă de merit de 450 de lei/lună se alătură altor 12 înscriși la școala profesională, care la rândul lor beneficiază de burse tehnologice (foste burse profesionale), de 300 de lei lunar.

În județul Alba, 78 dintre cei 628 de deținuți ai Penitenciarului Aiud s-au înscris la școală, dintre care 45 sunt în clasele I – VIII la Școala Gimnazială nr. 4 (din incinta închisorii), structură a Școlii Gimnaziale „Axente Sever”, iar 33 de persoane lipsite de libertate vor frecventa cursurile școlii profesionale, organizate împreună cu Liceul Tehnologic Agricol „Alexandru Borza” Ciumbrud.

Cum se acordă bursele de merit

Situația este una simplă. Dacă există o clasă cu 10 elevi, primii 30% cu notele cele mai mari vor primi bursă de merit.

Bursele de merit se acordă pentru minimum 30% din elevii din fiecare clasă de gimnaziu și liceu dintr-o unitate de învățământ preuniversitar, după cum urmează:

a) 30% din elevii din fiecare clasă de gimnaziu și liceu dintr-o unitate de învățământ preuniversitar, mai puțin elevii din clasa a V-a și elevii din clasa a IX-a, în ordinea descrescătoare a mediilor generale anuale; în situația în care prin aplicarea procentului de 30% nu sunt cuprinși toți elevii cu medii generale anuale mai mari sau egale cu 9,50, lista va fi extinsă pentru a-i cuprinde și pe aceștia

b) 30% din elevii fiecărei clase a V-a dintr-o unitate de învățământ preuniversitar, în ordinea descrescătoare a mediilor calculate ca medie aritmetică, având două zecimale, fără rotunjire, a notelor obținute de elevi pe parcursul primelor două intervale de învățare din anul școlar în curs; în situația în care prin aplicarea procentului de 30% nu sunt cuprinși toți elevii cu medii mai mari sau egale cu 9,50, lista va fi extinsă pentru a-i cuprinde și pe aceștia

c) 30% din elevii fiecărei clase a IX-a dintr-o unitate de învățământ preuniversitar, în ordinea descrescătoare a mediilor de admitere în învățământul liceal sau profesional; în situația în care prin aplicarea procentului de 30% nu sunt cuprinși toți elevii cu medii de admitere mai mari sau egale cu 9,50, lista va fi extinsă pentru a-i cuprinde și pe aceștia.

[email protected] Absolventă de Drept, dar atrasă iremediabil de jurnalism. Un drum lung, greu, dar întotdeauna frumos, fie că a fost vorba de jurnalism ... vezi toate articolele
Parteneri
Cine sunt românii ale căror pensii vor crește și cu 90%, de la 1 septembrie. Baciu: „Majorările vor fi spectaculoase”
Cine sunt românii ale căror pensii vor crește și cu 90%, de la 1 septembrie....
Condimentul miraculos care ajută creierul să se repare singur. Trebuie amestecat cu apă caldă şi se bea dimineaţa, pe stomacul gol
Condimentul miraculos care ajută creierul să se repare singur. Trebuie amestecat cu apă caldă şi...
Operaţiunea israeliană „Outstretched arm”. Israelienii au folosit avioane F-35 şi F-15 în atacul asupra portului yemenit Al Hodeida. Este cel mai complex şi îndepărtat atac al Israelului
Operaţiunea israeliană „Outstretched arm”. Israelienii au folosit avioane F-35 şi F-15 în atacul asupra portului...
Horoscop zilnic pentru luni, 22 iulie 2024. Oportunități pentru nativul Fecioară
Horoscop zilnic pentru luni, 22 iulie 2024. Oportunități pentru nativul Fecioară
Dana Nălbaru şi Dragoş Bucur, anunţ după aproape 20 de ani de căsnicie: Şterge poza!
Dana Nălbaru şi Dragoş Bucur, anunţ după aproape 20 de ani de căsnicie: Şterge poza!
Planta banală care îți poate băga și 5 mii de euro în buzunar. N-ai nevoie de pământ mult și nici nu îți trebuie bani de investiții. O poți vinde oriunde și oricând
Planta banală care îți poate băga și 5 mii de euro în buzunar. N-ai nevoie...
Criză la nivel global provocată de o eroare de funcţionare a mii de sisteme Microsoft. Bănci, posturi TV, companii aeriene cad unele după altele şi au operaţiunile blocate. Cine este responsabil
Criză la nivel global provocată de o eroare de funcţionare a mii de sisteme Microsoft....
Cine este femeia din Râmnicu Vâlcea care a reuşit să transforme un magazin deschis în anii '90 într-un imperiu cu 120 de magazine, fabrici şi afaceri de sute de milioane de lei
Cine este femeia din Râmnicu Vâlcea care a reuşit să transforme un magazin deschis în...
Țeapa pe care și-a luat-o un român într-o benzinărie din Grecia: Aveți mare grijă, verificați pompa
Țeapa pe care și-a luat-o un român într-o benzinărie din Grecia: Aveți mare grijă, verificați...
SE CONFISCĂ mașinile pe loc. Regulile se aplică deja LA GRANIȚA cu România
SE CONFISCĂ mașinile pe loc. Regulile se aplică deja LA GRANIȚA cu România
El va fi viitorul președinte. Traian Băsescu știe
El va fi viitorul președinte. Traian Băsescu știe
Un incendiu a izbucnit la Dino Parc, din Râşnov
Un incendiu a izbucnit la Dino Parc, din Râşnov
Alexandru Rafila a dat lovitura. Averea ministrului Sănătăţii a explodat după ce companiile unde avea sute de mii de lei investiţi au făcut spectacol pe bursă
Alexandru Rafila a dat lovitura. Averea ministrului Sănătăţii a explodat după ce companiile unde avea...
„Sunt unele luni în care nu îmi permit să am o relaţie. Şi nu câştig puţin”
„Sunt unele luni în care nu îmi permit să am o relaţie. Şi nu câştig...
Reguli noi pe plajele din Grecia. Au scos dronele
Reguli noi pe plajele din Grecia. Au scos dronele
'60 de grade la București. Cea mai mare arșiță din Europa a fost la noi'
'60 de grade la București. Cea mai mare arșiță din Europa a fost la noi'
Numerele la loto care te pot îmbogăți în această seară!
Numerele la loto care te pot îmbogăți în această seară!
Ce a apărut pe contul de Instagram al Elenei, la câteva zile după nunta cu Ianis Hagi. Fanii au reacționat imediat. ”Atât de puri”
Ce a apărut pe contul de Instagram al Elenei, la câteva zile după nunta cu...