Dorel Dorin Moldovan, deţinutul de la Penitenciarul Baia Mare care a evadat, miercuri, de la un punct de lucru al unităţii, a fost prins, vineri dimineața de poliţişti. Acesta se afla pe un teren viran din municipiu, nefugind prea departe. Poliţiştii au precizat că partenera bărbatului, cu care acesta s-ar fi certat, a fost mereu în siguranţă, fiind asigurate măsuri de supraveghere.
”În continuarea informaţiilor transmise anterior, vă comunicăm faptul că bărbatul în vârstă de 28 de ani, aflat în custodia Penitenciarului Baia Mare, care, la data de 19 august a.c., a părăsit fără încuviinţare un punct de lucru exterior, a fost depistat pe raza municipiului Baia Mare. Identificarea şi prinderea acestuia reprezintă rezultatul activităţilor operative desfăşurate neîntrerupt, al mobilizării efectivelor şi al cooperării dintre poliţişti, jandarmi şi poliţiştii de penitenciare”, a anunţat, vineri, IPJ Maramureş.
Potrivit sursei citate, în urma ”măsurilor operative complexe întreprinse de către poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Maramureş şi a informaţiilor obţinute în cursul nopţii, au fost organizate două razii cu efective mărite în zonele de interes”, bărbatul fiind prins ascunzându-se pe un teren viran din proximitatea municipiului Baia Mare.
La momentul depistării, bărbatul a fost imobilizat şi preluat fără incidente, aflându-se în prezent în custodia autorităţilor.
”Conducerea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Maramureş mulţumeşte tuturor efectivelor angrenate pentru profesionalismul, perseverenţa şi efortul susţinut pe întreaga durată a misiunii, precum şi cetăţenilor care au sprijinit activităţile autorităţilor prin informaţiile furnizate”, a arătat sursa citată.
Totodată, Poliţia a precizat că partenera acestuia a fost permanent în siguranţă, întrucât poliţiştii au asigurat măsuri de supraveghere.
Deţinutul Dorel Dorin Moldovan de la Penitenciarul Baia Mare a evadat, miercuri după-amiază, de la un punct de lucru din municipiu. Poliţia solicita persoanelor care îl văd să nu îl abordeze şi să sune la 112.
Presa locală a relatat că bărbatul era deţinut la Penitenciarul Baia Mare şi a evadat de la un punct de lucru din zona Liceului „Emil Racoviţă” din municipiu. El s-ar fi certat cu partenera sa înainte de a evada.