SHOWBIZ

Dezvăluiri din culisele mega-petrecerii de 152.000 de euro din București. 4 kilograme de caviar, șampanie de colecție, candelabre în curte și doar flori albe, trandafiri și orhidee VIDEO

Dezvăluiri din culisele mega-petrecerii de 152.000 de euro din București. 4 kilograme de caviar șampanie de colecție candelabre în curte și doar flori albe trandafiri și orhidee VIDEO

Cum arată o petrecere care a costat o mică avere dar, mai ales, cum se organizează? Omul de afaceri Ionuț Marinescu a spart toate standardele și a lansat un nou concept pentru ideea de distracție. Dezvăluiri din culisele mega-petrecerii de 152.000 de euro din București au fost făcute chiar de organizator în podcastul lui Codin Maticiuc, ”La Mijloc”. 

Ionuț Marinescu e cunoscut în lumea mondenă și grație relațiilor pe care le-a avut, de-a lungul vremii, cu Alexadra Dinu, Roxana Ilie și, ultima fostă, Irina Cristescu, ”Prințesa ochelarilor” – poreclă căpătată pentru că familia ei este cea care a fondat clinica Opticris.

Dar nu relațiile pe care le-a avut sunt definitorii sau cel puțin nu despre ele se va face vorbire de acum înainte. Ci despre cea mai exclusivistă petrecere bucureșteană organizată de Ionuț Marinescu și desfășurată chiar la el acasă în zona de Nord a Capitalei, în vila ce a primit, cu această ocazie, numele de Maison Du Nord.

Culisele mega-petrecerii de 152.000 de euro din București. Peste 100 de invitați, 31 de artiști de la Paris și Londra 

Invitat la Podcastul lui Codin Maticiuc – el însuși având un rol de consultant și nu numai în organizarea mega-petrecerii, Ionuț Marinescu a oferit câteva detalii care ne permit o incursiune scurtă într-o altă lume, cea a luxului și eleganței de care au parte, în general, super VIP-urile. Și spunem asta pntru că Marinescu a apelat la celebra firmă Dadoo, responsabilă adesea cu organizarea unui evenimente exclusiviste pe la Cannes.

Mai degrabă tras de limbă de Maticiuc, Marinescu a dezvăluit că la petrecerea desfășurată pe 13 mai au fost ”tocmiți” 31 de artiști de la Londra și Paris, 8 dintre aceștia chiar de la filarmonica londoneză.

De remarcat și celebra formație The Circus Music, care a delectat oaspeții evenimentului intitulat de Ionuț Marinescu „The Twenties NetworKING”, formație care a asigurat programul artistic la nunta lui George Clooney cu Alma, dar și la cea a Salmey Hayek și a lui Francois Henri Pinout.

Organizatorul a recunoscut că numai artiștii l-au costat 22.000 de euro.

Șampanie și caviar

Au fost bar de caviar, bar de șamanie, zona de trabucuri și o coffe station. 13 ospătari și 3 barmani, plus bucătarii, toți asigurând un meniu și o servire de excepție pe parcursul celor 6 ore de eveniment.

Marinescu a povestit că a comandat 4 kilograme de caviar, dar din care au fost consumate – cu tot excesul – doar două. Pe celelalte le va folosi, însă, pentru un alt eveniment pe care îl va crea ”cât de curând”

S-au băut 30 de sticle de șampanie magnum size și 10 ”normale”. Vorba vine, normale, că n-a fost nimic normal acolo, ci numai pe fiță. Dom Perignon, Krug sau Louis Roederer Cristal Rose.

Candelabre în curte, trandafiri, orhidee și dance floor peste piscină

Ionuț Marinescu a povestit în podcast că, într-o prima fază, când i-a venit ideea petrecerii grandioase, a decis să închirieze o vilă strict pentru acest eveniment. Dar, când a văzut-o, i s-a părut cam impresonală și a început să o decoreze. Așa de bine i-a ieșit, că s-a îndrăgostit de ea și a decis, la final de martie, să locuiască acolo, deși mai deține două apartamente de lux în apropiere .

Totuși, pentru marea petrecere, vila – botezată Maison Du Nord, a primit un reset total. Au venit tehnicieni, alipiniști utilitari și tot felul de lucrători care au transformat spectaculos un spațiul de locuit în unul de petrecere. Doar două amănunte: în curte au fost instalate candelabre, iar peste piscină, pe o schelă, a fost montată o ”podea de dans” de sticlă.

Marinescu a mai vrut un touch elegant: a solicitat ca totul să fie decorat cu flori proaspete, doar de culoare albă și doar trandafiri și orhidee.

Avertisment, amendă și vecini în balcoane, ”ca la spectacol”

Petrecerea a tras atenția atât vecinilor, cât și polițiștilor. Nici n-ar fi avut cum altfel. Luminile se vedeau de departe, iar muzica live i-a scos pe oamenii din cartier la balcoane, unde au rămas cu orele, urmărind spectacolul.

Tot din balconul apartamentului situat în apropiere trebuie că a urmărit petrecerea și Irina Cristescu, fosta iubită a lui Ionuț Marinescu. Deși erau împreună când afaceristul a început demersurile pentru gradioasa petrecere, cei doi s-au despărțit recent, astfel că ”regina ochelarilor” n-a avut șansa să fie și regina de la Maison du Nord.

Imediat după orele 22.00, deși era o seară de vineri, a venit și poliția – povestea cu deranjarea liniștii publice. Petrecerea s-a încheiat însă abia la 01.30, iar proprietarul-organizator a încasat trei avertismente și o amendă de 1000 de lei. ”A fost perfect”, s-a amuzat acesta, ”altădată am luat mut mai mult pentru mai puțin!”

Invitații – persoane din mediile de afaceri și din lumea bună a marilor orașe s-au simțit extraordinar. Mega-petrecerea a fost un succes total, astfel că Marinescu a promis, în podcastul lui Maticiuc, că ”asta a fost doar începutul”. Și că seria evenimentelor exclusiviste va continua.

Rămâne să vedem cu ce va uimi data viitoare, căci trebuie să se întreacă pe sine.

 

 

 

 

[email protected] Absolventă de Drept, dar atrasă iremediabil de jurnalism. Un drum lung, greu, dar întotdeauna frumos, fie că a fost vorba de jurnalism ... vezi toate articolele
Parteneri