NEWS

Diana Șoșoacă, mâna forte care își gâtuie și propriul soț. Silvestru acuză ”lipsa medicamentelor”

Diana Șoșoacă mâna forte care își gâtuie și propriul soț. Silvestru acuză lipsa medicamentelor
Sursă foto: Facebook/Silvestru Șoșoacă

Senatorul Diana Şoşoacă nu face compromisuri nici măcar atunci când vine vorba de propria familie. Ea a luat decizia de a-l suspenda pe soțul Silvestru, din funcţia de prim-vicepreşedinte al partidului SOS România, în care ea taie și spânzură.  Motivul furiei sale este un clip video postat pe Facebook.

Silvestru Șoșoacă suspendat ”pentru a-l scoate din ghearele serviciilor care l-au înconjurat”

Silvestru Șoșoacă a fost ”rejectat”, fără ca măcar să fie anunţat. El a explicat, într-un comunicat oficial, că „a aflat din presă”, dar şi că decizia soţiei sale este „ilegală”.

Conform unor surse, supărarea Dianei Şoşoacă, aflată la a treia căsătorie, a venit ca urmare a unor imagini postate pe Facebook şi în care soţul său, Silvestru Şoşoacă, apare în timp ce dansează alături de o femeie pe melodia lui Ştefan Iordache – Sunt vagabondul vieţii mele, potrivit Antena3.

Se pare că Silvestru Şoşoacă a pus prea mult suflet în dans, dar şi în interpretarea vocală, astfel că şi-a supărat soţia, care, fără să îl anunţe, i-a adus „sfârşitul politic” în partidul despre care chiar el a zis că „a fost ideea lui”.

”Pentru a-l scoate din ghearele serviciilor care l-au înconjurat, a trebuit să-l suspend”, și-a justificat Diana Șoșoacă gestul.

Soțul reacționează cu duritate

Odată exclus, Silvestru Șoșoacă a fost obligat și să predea toate actele partidului, registrele, ștampila, adeziunile și procese verbale

Cum a fost ” executat” fără preaviz, soțul a ieșit la înaintare, afirmând ”tratează-te, ia pastile”.

Mai mult, comentând informațiile apărute în presă, soțul păgubit a declarat: ”Exact! Abuzurile, toanele , fițele de tot felul și, peste toate, lipsa de perspectivă a mișcării S.O.S., condus aiuristic și discreționar de către d-na senator, Diana Iovanovici Șoșoacă, vor conduce la înfrângerea catastrofală a partidului în viitoarele alegeri.
S.O.S.-ul trebuie redresat”.

Din cele relatate, se poate trage concluzia că în ”paradisul Șoșoacă” este o furtună care poate produce daune.

Mihnea Tălău. Redactor la MediaFlux. Dedicat presei încă din 1998. Am o diplomă în Drept, un „mic” masterat și o scoală de jurnalism. Am avut norocul și onoarea de a face parte, în decursul ... vezi toate articolele