Dieta lui Marilyn Monroe. Care era stilul de viață al celei mai celebre blonde din toate timpurile, cea care a fost și este considerată în continuare ca fiind una dintre cele mai frumoase femei din lume. Admirată și hulită în același timp, diva blondă de o frumusețe uimitoare avea un regim alimentar pe care unii îl considerau incomplet, alții ciudat, alții de-a dreptul scârbos sau nepotrivit.
„Sincer, niciodată nu mi-am considerat propria siluetă atât de excepțională. Până nu demult, rareori m-am gândit la ea, niciodată nu mi-a păsat în mod deosebit de sporturile în aer liber și nu am nicio dorință de a excela la tenis, înot sau golf.”, pvestea Marilyn Monroe pentru revista Pageant, numărul din septembrie 1952.

VĂ RECOMANDĂM ȘI: Rochia emblematică a lui Marilyn Monroe a fost DISTRUSĂ de Kim Kardashian. Acuzații grave și fotografii
Rutina, acesta a fost secretul dietei lui Marilyn Monroe, și simplitatea. Actrița, prima amantă a Americii, mânca aceleași lucruri în fiecare zi, nimic complicat sau ieșit din comun.
„Mi s-a spus că obiceiurile mele alimentare sunt absolut bizare, dar eu nu cred că este așa. Dimineața încălzesc o ceașcă de lapte pe plita pe care o țin în camera mea de hotel. Când este fierbinte, sparg două ouă crude în lapte, le bat cu o furculiță și le beau. Completez cu o pastilă de multivitamine. În fiecare seară mă opresc la piața din apropierea hotelului meu și iau o friptură, cotlete de miel sau ficat, pe care le prăjesc în cuptorul electric din camera mea. De obicei, mănânc patru sau cinci morcovi cruzi împreună cu carnea, și atât. Cred că sunt pe jumătate iepure, nu mă plictisesc niciodată de morcovi cruzi… Cred că este un lucru bun că mănânc simplu în timpul zilei”.”, povestea Marilyn Monroe.
De departe, însă, ceea ce considera ea ca fiind extrem de important era somnul.
„Prin natura mea, presupun că am o dispoziție languroasă. Urăsc să fac lucrurile într-o atmosferă grăbită, tensionată, și îmi este practic imposibil să mă ridic din pat dimineața. În funcție de activitățile mele, dorm între cinci și zece ore în fiecare noapte. Încerc să evit orice mi-ar putea tulbura somnul, căci acesta este foarte important.”, povestea actrița la vremea respectivă.