Unul dintre cele mai discutate momente ale întâlnirii dintre președintele rus, Vladimir Putin și șeful de stat francez, Emanuel Macron, este cel în care liderul de la Kremlin a citat un vers considerat obscen dintr-o melodie rusească.
„Îţi place, nu-ţi place, trebuie să rabzi, drăguţo!”, a spus Putin, referindu-se la preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, care a fost în mai multe rânduri critic faţă de unele elemente ale planului de pace în estul Ucrainei, negociat în 2015 între Kiev şi Moscova și cunoscut sub numele de Acordurile de la Minsk.
Versul a stârnit stupoare în mediile politice și nu numai, comentatorii și presa atrâgând atenția că melodia din care Putin a extras versul este una despre un un viol.
Mediaflux vă prezintă în exclusivitate melodia din care, potrivit BussinesInsider liderul de la Kremlin a citat respectivul vers. Este vorba despre piesa ”Frumoasa adormită din sicriu” a trupei punk-rock ”Mucegai Roșu”, a cărei muzică a fost foarte la modă în anii trecuți în Rusia.
Click to display the embedded YouTube video
Versul complet ar fi …„Frumoasă adormită într-un sicriu, m-am strecurat și ți-am tras-o. Îți place, sau nu, dormi, frumusețea mea”
Ulterior scandalului stârnit în mediul public, administrația prezidențială rusă a revenit cu precizări. ”Preşedintele rus vrea să spună că, atunci când un stat a acceptat să-şi asume nişte obligaţii, trebuie să le şi respecte”, a comentat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, potrivit AFP.
Pe de altă parte. conform site-ului Dslov.ru, remarca făcută de Putin este de fapt o expresie provenită din parafrazarea unor versuri din basmul „Domniţa adormită şi cei şapte voinici”, al lui A. Puşkin, cărora li s-a dat o conotaţie obscenă.
Vladimir Putin este cunoscut pentru remarcile sale controversate. El şi-a comparat criticii cu nişte maimuţe sau a afirmat că Aleksei Navalnîi, care a acuzat de otrăvirea sa Kremlinul, ar fi de mult mort dacă lucrurile ar fi stat într-adevăr aşa.