Vești bune la nivel național, după ce autoritățile au anunțat că din martie se schimbă buletinele în România. Astfel, noile cărți electronice de identitate, cunoscute în ultimii ani drept buletine cu cip și blamate de mulți, vor fi disponibile inițial în județul Cluj, acolo unde a fost implementat proiectul-pilot.
Ulterior, după această etapă, emiterea va continua și în București, urmând ca, treptat, să fie extinsă în toată România.
Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe, a afirmat, vineri, că experienţa dobândită de funcţionarii clujeni în emiterea cărţilor de identitate electronice, în cadrul proiectului pilot, pe parcursul celor doi ani şi jumătate de implementare, ”a cântărit foarte mult în decizia de scalare a acestuia pentru toţi românii”.
De la debutul proiectului au fost emise în Cluj peste 32.000 de documente.
Consiliul Judeţean Cluj anunţă, vineri, că, în contextul deciziei recente a Ministerului Afacerilor Interne (MAI), proiectul pilot de eliberare a cărţilor electronice de identitate va fi extins la nivelul tuturor serviciilor publice comunitare locale de evidenţă a persoanelor din judeţul Cluj, respectiv: Dej, Gherla, Huedin, Turda, Câmpia Turzii şi Floreşti.
”Ne bucurăm că acest proiect pilot, unic la nivel naţional, este unul de succes, iar ministerul de resort doreşte să-l extindă, într-o primă fază, la nivelul întregului judeţ Cluj şi, ulterior, în celelalte judeţe. Ne mândrim că am reuşit să operaţionalizăm eficient acest proiect, iar experienţa dobândită de funcţionarii clujeni în emiterea acestor acte de identitate electronice, pe parcursul celor doi ani şi jumătate de implementare, a cântărit foarte mult în decizia de scalare a acestuia pentru toţi românii”, a declarat Alin Tişe, preşedintele Consiliului Judeţean Cluj.
Proiectul pilot de eliberare a cărţii electronice de identitate a fost lansat de către Ministerul Afacerilor Interne prin Direcţia Generală pentru Evidenţa Persoanelor la nivelul municipiului Cluj-Napoca, în data de 2 august 2021, şi extins la nivelul Direcţiei Judeţene de Evidenţă a Persoanelor Cluj în data de 2 august 2022.
”De la operaţionalizarea acestui proiect şi până în momentul de faţă au fost emise un număr de 32.411 de cărţi electronice de identitate din care 21.403 de cărţi electronice de identitate au fost emise de Direcţia de Evidenţă a Persoanelor din cadrul Primăriei municipiului Cluj-Napoca. În contextul în care DJEP Cluj a fost inclusă în acest proiect pilot un an mai târziu, instituţia aflată sub autoritatea Consiliului Judeţean Cluj a reuşit să elibereze 11.008 de asemenea cărţi de identitate”, au precizat oficialii CJ Cluj.
Programarea pentru eliberarea cărţii electronice de identitate se face exclusiv online pe portalul Ministerului Afacerilor Interne, accesând linkul https://hub.mai.gov.ro/site/.
Ministerul de Interne a anunţat, joi, că noua Carte Electronică de Identitate (CEI) se va emite, începând cu 20 martie, în judeţul Cluj. Punerea în circulaţie la nivel naţional se va realiza gradual, mai precizează MAI. În următoarele două luni, CEI va fi disponibilă la nivel naţional, prin serviciile publice comunitare de evidenţă a persoanelor.
Din 2 iunie 2025, vor putea obţine Cartea Electronică de Identitate şi copiii sub 14 ani. În cazul acestora, CEI va fi utilizat ca document de călătorie, precum şi pentru stabilirea identităţii în cadrul unor proceduri administrative (o soluţie mai eficientă decât utilizarea certificatului de naştere).
Începând cu 20 mai 2025, se vor elibera şi Cărţi de Identitate Simple (CIS), care nu conţin suport electronic de stocare.
Potrivit MAI, principalele beneficii ale noii cărţi de identitate sunt: dimensiune standardizată, similară cardurilor bancare, conform normelor europene; elemente avansate de securitate, care asigură protecţie împotriva falsificării şi a furtului de identitate; posibilitatea utilizării ca document de călătorie; acces facil la servicii electronice şi posibilitatea utilizării pentru semnătura electronică; costuri şi accesibilitate.
”În perioada 20 martie 2025 – iunie 2026, contravaloarea Cărţii Electronice de Identitate este suportată din fonduri externe nerambursabile prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR)”, subliniază ministerul.
Datele înscrise în Cartea Electronică de Identitate:
În format tipărit: nume, prenume, cetăţenie, data naşterii, sex, imaginea facială, CNP, semnătura olografă.
În format electronic: toate datele tipărite, la care se adaugă prenumele părinţilor, domiciliul, impresiunile papilare a două degete ale titularului şi certificate digitale pentru autentificare sau semnătură electronică. Impresiunile papilare înscrise în CEI sunt şterse ireversibil, ulterior, din baza de date a autorităţii care realizează imprimarea, procedură similară cu cea aplicată în cazul paşaportului electronic.
Clujenii vor putea solicita noile cărți electronice de identitate (CEI) începând cu 20 martie 2025. După o perioadă de testare în județul Cluj, Ministerul Afacerilor Interne estimează că, în cel mult două luni, procesul va fi extins și în București, iar treptat și în restul țării, a anunțat Ministerul Afacerilor Interne (MAI).
Conform informațiilor, noua carte de identitate are dimensiunea unui card bancar și include un cip electronic care stochează datele titularului:
Practic, acest document va permite identificarea rapidă și securizată, fiind compatibil și cu serviciile digitale ale administrației publice.
Astfel, dacă vrei să obții noul buletin cu cip și locuiești în județul Cluj, trebuie să urmezi acești pași:
Te programezi online pe platforma dedicată și apoi mergi personal la Direcția Județeană de Evidență a Persoanelor Cluj (strada Aviator Bădescu 7-9). Ulterior, acolo, îți sunt preluate datele biometrice și depui documentele necesare, inclusiv dovada plății pentru noul act de identitate.
Pentru București, Ministerul Afacerilor Interne estimează că noile buletine vor fi disponibile în termen de aproximativ două luni după startul din Cluj, după ce se finalizează testele de volum și optimizările pentru transport și verificarea calității.
Ulterior, emiterea se va extinde și în celelalte județe, conform unui calendar stabilit de autorități. Copiii sub 14 ani vor putea primi și ei noile buletine cu cip, însă acest proces este programat să înceapă abia în iunie 2025, după extinderea emiterii la nivel național.
Practic, în 2025, se schimă buletinele în România pentru cei care doresc actele de identitate cu cip.