NEWS

Dispar mai multe tipuri de burse școlare. Nicușor Dan: „E anormal”

Dispar mai multe tipuri de burse școlare. Nicușor Dan E anormal
Sursă foto: Pexels

Ministerul Educației elimină din anul școlar 2025-2026 mai multe tipuri de burse școlare. Nicușor Dan spune că sistemul actual „e anormal” și că bursele de merit nu ar trebui să fie acordate la 30% dintre elevi.

Bursele școlare vor fi reduse la două tipuri din 2025

Ministrul Educației, Daniel David, a anunțat că sistemul de burse școlare va fi schimbat radical începând cu anul școlar 2025-2026. Din cele șase tipuri de burse existente în prezent, vor rămâne doar două: bursele de merit și bursele sociale. Bursele pentru elevii olimpici și cele acordate în învățământul tehnologic vor fi eliminate.

Daniel David a explicat că actualul sistem este nesustenabil financiar. „Cheltuielile anuale cu aceste burse școlare sunt acum spre 7 miliarde de lei, adică aproape un sfert din deficitul pentru care întoarcem țara pe dos și peste tot bugetul cercetării-dezvoltării-inovării din țară”, a declarat ministrul Educației.

Cum se vor acorda bursele de merit și cele sociale

Potrivit noilor reguli, bursele de merit vor fi acordate doar elevilor care au cel puțin media 9 și nu vor mai depăși 15% din elevii unei clase. În prezent, aproximativ 30% dintre elevii primesc burse de merit.

„Creșterea spectaculoasă din ultimii ani nu poate fi susținută. Cred că a fost o intenție bună, dar este nesustenabilă. Păstrăm doar bursele sociale și bursele de merit, pentru elevii cu medii mari. Bursele sociale vor fi acordate prin autoritățile locale, nu prin școli, pentru ca profesorii să se ocupe de educație, nu de asistență socială”, a precizat Daniel David.

Bursele vor fi acordate doar pe perioada în care elevii sunt efectiv la școală, iar calculul burselor va fi raportat la salariul minim net, nu brut, întrucât bursele nu se impozitează.

Ce spune Nicușor Dan despre sistemul actual de burse

Președintele României, Nicușor Dan, a declarat că decizia de tăiere a burselor aparține Ministerului Educației și Guvernului, dar a susținut că sistemul actual nu mai poate continua.

„Mi s-a spus că sistemul nostru de burse din preuniversitar nu există nicăieri în Europa și că e anormal să numești de merit ceea ce iau 30% dintre elevii din sistem. În plus, criteriul de evaluare este absolut neobiectiv, în condițiile în care bursa asta depinde de profesorii pe care îi ai în școală și este neuniform la nivel național”, a declarat Nicușor Dan, după reuniunea Consiliului European.

Bursele școlare, în prezent

În anul școlar 2024-2025, elevii au beneficiat de șase tipuri de burse, cu următoarele cuantumuri:

  • Bursă de excelență olimpică I: între 750 și 3.000 de lei lunar
  • Bursă de excelență olimpică II: 700 de lei lunar
  • Bursă de merit: 450 de lei lunar
  • Bursă socială: 300 de lei lunar
  • Bursă pentru mame minore: 700 de lei lunar
  • Bursă tehnologică: 300 de lei lunar

Studenții au ieșit în stradă: „Refuzați să dați subvenții, iar înfometați studenții!”

Anunțul privind tăierea burselor a stârnit proteste în mai multe centre universitare din țară. În București, studenții s-au adunat în Piața Guvernului și au scandat: „Fără burse, fără carte! România merge-n spate!”, „Aveți grijă, fiți atenți, se taie de la studenți!” sau „Refuzați să dați subvenții, iar înfometați studenții!”.

Studenții critică propunerea Guvernului de a aloca fondul de burse raportat la 10% din salariul minim net. În prezent, bursele sunt calculate la salariul minim brut, iar schimbarea ar însemna o reducere de aproximativ 40% a fondului total pentru burse.

„Se va ajunge la o scădere masivă a numărului de studenți care primesc burse. Varianta propusă de Guvern reduce drastic banii alocați burselor”, a transmis Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România.

toma@mediaflux.ro Toma Enescu are o pasiune pentru presă, literatură și politică. Îi place să fie informat și este mereu la curent cu ce se întâmplă în ... vezi toate articolele