NEWS

DNA a atacat decizia Judecătoriei Ploiești privind liberarea condiționată pentru Elena Udrea! Care este starea de sănătate a fostului ministru

DNA a atacat decizia Judecătoriei Ploiești privind liberarea condiționată pentru Elena Udrea Care este starea de sănătate a fostului ministru
Sursă foto: Facebook/Elena Udrea

Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) a înaintat contestaţie la soluţia pronunţată marţi de Judecătoria Ploieşti prin care magistraţii acestei instanţe au admis cererea de liberare condiţionată depusă de fostul ministru al Turismului Elena Udrea, care execută o sentinţă de şase ani.

Între timp, Elena Udrea a fost externată de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti, unde a fost supusă, duminică, unei intervenţii chirurgicale.

DNA a atacat decizia Judecătoriei Ploiești privind liberarea Elenei Udrea! Care este starea de sănătate a fostului ministru

Contestaţia DNA la decizia Judecătoriei Ploieşti liberare condiţionată a Elenei Udrea a fost înaintată miercuri, 2 iulie.

De altfel, încă din timpul dezbaterilor în instanţă, DNA s-a opus liberării, invocând, pe de o parte, gravitatea faptelor pentru care Udrea a fost condamnată şi, pe de altă parte, atitudinea în faţa justiţiei a fostului ministru care a fugit în Costa Rica pentru a scăpa de deciziile magistraţilor.

Miercuri, Elena Udrea a fost externată de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti, unde a fost supusă, duminică, unei intervenţii chirurgicale, după ce a fost preluată cu o ambulanţă de la penitenciarul de la Târgşoru Nou, duminică dimineaţă. Magistraţii Judecătoriei Ploieşti au decis, marţi, liberarea condiţionată a Elenei Udrea, decizia nefiind însă definitivă.

Dosarul a fost deschis după ce fostul ministru a obţinut, în justiţie, deducerea din pedeapsa de şase ani a mai multor luni petrecute în detenţie, în Costa Rica şi Bulgaria şi în arest la domiciliu.

Probleme medicale pentru fostul ministru al Turismului

Elena Udrea a fost internată în Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti, după ce duminică a fost supusă unei intervenţii chirurgicale. La termenul de joia trecută, Udrea a fost prezentă în sala de judecată.

Elena Udrea execută, la Penitenciarul pentru femei de la Târgşorul Nou, din judeţul Prahova, pedeapsa de şase ani pe care a primit-o în dosarul de corupţie în care a fost judecată, dosar cunoscut publicului sub denumirea Dosarul Gala Bute.

Anterior, comisia de liberare condiţionată a emis aviz pozitiv în ceea ce priveşte liberarea înainte de termen a Elenei Udrea.

Elena Udrea a fost condamnată definitiv la şase ani de închisoare pentru luare de mită şi abuz în serviciu în dosarul Gala Bute, în 7 aprilie 2022, ea părăsind ţara înainte de pronunţarea sentinţei. În aceeaşi zi, a fost dată în urmărire şi prinsă pe teritoriul bulgar, în Vama Kulata, la graniţa cu Grecia.

Ea a stat în Bulgaria în arest preventiv până în 10 iunie 2022, când autorităţile bulgare au decis definitiv extrădarea sa, fiind adusă în ţară în 16 iunie 2022.

La sfârşitul lunii mai, Tribunalul Prahova a admis contestaţia la executare formulată de Udrea şi a dispus deducerea din pedeapsa de şase ani închisoare pe care aceasta a primit-o în dosarul „Gala Bute” a unei perioade cumulate de circa opt luni. Fostul ministru se află în Penitenciarul Târgşor din iunie 2022, după extrădarea din Bulgaria.

Udrea, trimisă în judecată în 2015

Elena Udrea a fost trimisă în judecată în 2015 şi condamnată definitiv în iunie 2018, însă a plecat din ţară înainte de pronunţarea sentinţei, fiind depistată şi încarcerată în Costa Rica.

Ulterior, în decembrie 2018, Curtea Constituţională a decis că nu a fost respectată legea atunci când au fost constituite completurile de cinci judecători de la această instanţă. În consecinţă, condamnările din dosarul „Gala Bute” au fost suspendate, Udrea a fost eliberată din arestul din Costa Rica şi s-a întors în România.

În aprilie 2022, în baza unei decizii a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, Instanţa supremă a respins o contestaţie în anulare depusă de Elena Udrea şi a confirmat condamnarea la şase ani de închisoare. Elena Udrea a fugit în Bulgaria, însă a fost prinsă şi trimisă în ţară, fiind încarcerată în iunie 2022.

În acest dosar, Elena Udrea este acuzată că a coordonat un sistem prin care persoane apropiate ei au primit, cu ştiinţa sa, sume de bani de la reprezentanţii unor societăţi comerciale pentru a le garanta plata la timp a lucrărilor finanţate de Ministerul Turismului, pe care îl conducea.

Anchetatorii spuneau că sumele obţinute au intrat fie nemijlocit în patrimoniul Elenei Udrea (în numerar ori prin plata unor bunuri şi servicii), fie al Organizaţiei Bucureşti a PDL sau al fostului şef al Federaţiei Române de Box Rudel Obreja. Udrea mai este acuzată că a determinat funcţionari din Ministerul Turismului să îşi încalce atribuţiile cu prilejul achiziţiei de servicii de publicitate la gala unde a boxat Lucian Bute.

Prejudiciul imputat Elenei Udrea se ridică la 3 milioane de euro.

claudiu.popa@mediaflux.ro - Claudiu Popa este jurnalist, fotograf și țăran în timpul liber. Cochetează cu presa încă din liceu, când a scris la ziarele Informația Prahovei sau Actualitatea Prahoveană. ... vezi toate articolele