Un tânăr a furat o locomotivă și a plecat cu ea la plimbare în gara Medgidia, miercuri. Incidentul putea să aibă urmări grave.
Incident incredibil petrecut în gara Medgidia: un tânăr a furat o locomotivă și a plecat cu ea la plimbare, ajungând pe o altă linie.
Cel care a comis fapta, în vârstă de 20 de ani, care nu avea vreo legătură cu lucrul la Căile Ferate Române, s-a suit în cabina de conducere a unei locomotive care aparține companiei Grup Feroviar Român (GFR), punând-o în mișcare în stația Medgidia, notează clubferoviar.ro.
Incidentul nu s-a soldat cu victime sau distrugeri, dar se putea însă termina dezastruos, de exemplu în cazul în care locomotiva ar fi intrat pe linia de circulație a unui alt tren de călători sau marfă.
Tânărul a ridicat și conectat pantograful, după care a pus locomotiva în mișcare, iar aceasta a talonat două aparate de cale, ajungând pe o altă linie unde s-a oprit.
Cel care a furat locomotiva, al cărui nume nu este cunoscut, a fost reținut de Poliția TF Medgidia.
Locomotiva în cauză este din seria 43, fiind fabricată de Rade Konkar. În 2021 locomotiva în cauză a fost implicată într-un alt incident cercetat de AGIFER, mai notează sursa citată.
Autoritățile nu își explică însă cum a reușit tânărul să pună în mișcare locomotiva, deoarece, pe timpul remizării, locomotivele ar trebui să fie asigurate contra pornirii, deconectate de la sursa de energie și încuiate.