NEWS

Doctorițele de la Spitalul Pantelimon pot scăpa basma curată. Un avocat explică de ce

Doctorițele de la Spitalul Pantelimon pot scăpa basma curată. Un avocat explică de ce
Foto credit: Inquam Photos / Octav Ganea

Avocatul Bogdan Bărbuceanu a declarat miercuri, 9 septembrie, că sunt 99% șanse ca doctorițele de la Spitalul Pantelimon acuzate de omor să fie achitate.

Avocatul a explicat de ce acuzațiile procurorilor n-au avut valabilitate în instanță. În primul rând, Curtea de Apel București a stabilit că nu s-a putut dovedi că injectomatul prezentat de procurori în instanță a fost cel folosit pentru pacientul care și-a pierdut viața.

Cazul Pantelimon: De ce sunt 99% șanse ca doctorițele să scape de acuzații

Magistrații au hotărât că rechizitoriul este insuficient pentru a susține acuzațiile formulate împotriva doctorițelor de la Spitalul Pantelimon. Avocatul Bărbuceanu a declarat că procesul-verbal întocmit de procurori s-a bazat pe compararea datelor unui aparat folosit într-un alt salon decât cel în care a decedat pacientul.

Judecătorii care au decis eliberarea doctorițelor de la Spitalul Pantelimon au constatat declarații contradictorii ale martorilor și o stare de dușmănie între unul dintre martori și o doctoriță. Mai mult decât atât, instanța a reținut o declarație a unui martor potrivită căreia sunt suspiciuni că scăderea ratei de noradrenalină a avut loc la un pacient din salonul 6 și nu la rezerva 8.

Avocatul Bogdan Bărbuceanu a declarat că judecătorii nu au aplicat nicio măsură preventivă pentru că dovezile sau indicile  necesare pentru susținerea acuzațiilor au fost insuficiente. În caz contrar, instanța ar fi dispus cel puțin măsura controlului judiciar sau ar fi menținut arestul preventiv.

Doctorițele de la Spitalul Pantelimon
Maria Miron, de la spitalul Sfântul Pantelimon. Sursa foto: Inquam Photos / George Călin

Rechizitoriul procurorilor, insuficient pentru susținerea acuzațiilor

Or, în lipsa acestei dovezi, magistrații au ridicat măsura arestului preventiv. Cu noile date pe masă, avocatul Bărbuceanu susține că sunt 99% șanse pentru achitarea doctorițelor de la Spitalul Pantelimon.

„Principalul argument pentru care instanța a înțeles să nu dispună nicio măsură preventivă, pentru că, vă imaginați, dacă ar fi fost cel mai mic indiciu că s-a săvârșit infracțiunea de omor calificat, ar fi dispus cel puțin control judiciar, dacă nu ar fi menținut bineînțeles măsura arestului preventiv.

Dar pentru că instanța a apreciat că din probele și indiciile administrate de către Parchet nu rezultă acea suspiciune rezonabilă de care vorbește codul de procedură, cu privire la săvârșirea unei infracțiuni, a dispus încetarea arestului preventiv și nu a dispus înlocuirea cu altă măsură preventivă, ceea ce mă face să cred că avem 99% șanse, în raport de ce există în dosar, pentru achitare.”,  a spus avocatul Bogdan Bărbuceanu.

Şefa Secţiei ATI de la Spitalul ”Sf. Pantelimon” a demisionat
sursa foto: Euronews

Doctorițele de la Spitalul Pantelimon pot scăpă cu basma curată

Avocatul a mai precizat că raportul medico-legal ar fi trebuit să stabilească reacția de cauzalitate între moartea victimei și acțiunile doctorițelor de la Spitalul Pantelimon. Bărbuceanu a mai subliniat că instanța de control judiciar a statuat că nu sunt dovezi suficiente care să indice o suspiciune pentru comiterea unei infracțiuni, drept urmare nu s-a impus nici o măsură preventivă.

„Principala probă care a fost, raportul medico-legal, care stabilea legătura de cauzalitate, era bazată pe presupuneri, pe niște deducții și pe niște date statistice. Ori mie, ca și jurist, raportul medico-legal trebuie să îmi arate cu certitudine că între faptă și moartea victimei a existat o legătură de cauzalitate, lucru care nu s-a întâmplat, și doar s-a presupus, având în vedere distanța mică de timp dintre acțiunea inculpatelor și decesul persoanei vătămate.

Deci, cu alte cuvinte, principalul argument pentru care instanța de control judiciar a apreciat că nu se impune nicio măsură este aceea că nu există niciun fel de probă din care să rezulte acea suspiciune rezonabilă că s-a săvârșit o infracțiune. Dacă exista acea infracțiune, s-ar fi menținut măsura arestului preventiv, cum se întâmplă în 99% din cauzele care comportă această încadrare, ca și măsură preventivă.”, a spus avocatul Bogdan Bărbuceanu pentru DC News.

toma@mediaflux.ro Toma Enescu are o pasiune pentru presă, literatură și politică. Îi place să fie informat și este mereu la curent cu ce se întâmplă în ... vezi toate articolele