În urma anunțului Ministerului de Externe de desecretizare a dosarelor diplomatice din perioada 1990 – 1992, publicul român e nerăbdător să afle ce a stat în spatele Mineriadei sau a revenirii în țară a Regelui Mihai. Totuși, puțini știu că există deja o arhivă online, documente secrete care pot fi citite oricând.
Vorbind despre demersul MAE, ministra Oana Țoiu a amintit celor interesați că publicul are deja acces la documentele diplomatice de dinainte de 1989.
Aceasta a îndemnat cetățenii să intre pe pagina de Facebook de la Arhivele Diplomatice, unde sunt publicate mai multe documente în acest sens.
„Este dreptul poporului român la propria istorie și prorpia memorie. Nu văd cui i-ar fi teamă de poporul român, decât dacă la momentul respectiv nu ar fi trădat în vreun fel. E dreptul poporului român să aibă acces la informațiile care îl privesc”, a spus Oana Țoiu la Digi24.
Țoiu a dat ca exemplu ce s-ar putea regăsi printre documentele desecretizate legate de revenirea Regelui Mihai în țară sau despre Mineriade.
„Un efort care a durat câteva luni, de a construi cadrul normativ și pașii următori care țin de desecretizare și țin de efortul comun instituțional de a pune la dispoziția publicului larg, a cercetătirlor, a societății aceste docmente. Credem că este extrem de important pentru România, societate, să putem să ne uităm la lecțiile acestei tranziții, sper că acest efort de transparentizare o să fie făcut și alte de instituții”, a declarat Oana Țoiu, la Digi24.
Despre Mineriade sau revenirea Regelui Mihai în țară, ministra de Externe arată că vor fi desecretizate telegrame din acea perioadă, rezumate ale informațiilor prezentate de ziarele din străinătate sau alte răspunsuri oficiale ale diplomaților români către partenerii internaționali de la acea vreme.
„Cercetătorii pot analiza cum au afectat decizii care au privit România. România a avut, după Mineriade și alte episoade, dezavantaje create prin astfel de decizii: acces la finanțare sau modul în care România a fost percepută ca o democrație matură”, a adăugat Oana Țoiu.
Potrivit proiectului pus în transparență decizională, este vorba de toate informațiile „clasificate secret de serviciu, elaborate de MAE în perioada 1 ianuarie 1990 – 31 decembrie 1992”.