Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Ioana Dogioiu, a transmis sâmbătă seara că respinge acuzaţiile Liei Savonea, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, la adresa premierului Ilie Bolojan, potrivit cărora scrisoarea adresată de acesta Curţii Constituţionale în legătură cu legea privind pensiile magistraţilor ar reprezenta „o ingerinţă incompatibilă cu principiul separaţiei puterilor în stat”.
„Adevărul nu poate constitui nici o formă de presiune, nici o ingerinţă”, afirmă Dogioiu.
Mai mult, fostul preşedinte al CCR, Augustin Zegrean, afirmă, întrebat dacă scrisoarea respectivă este o formă de presiune, că el crede că judecătorii nu vor ţine seama de ea.
„Eu cred că aşa se doreşte, dar nu cred că este aşa. Nu cred că judecătorii vor ţine seama sau vor fi înspăimântaţi de această scrisoare”, precizează Zegrean.
„Adevărul nu poate constitui nici o formă de presiune, nici o ingerinţă. Ceea ce a făcut premierul şi a anunţat că va face încă din conferinţa de presă pe care a susţinut-o miercuri, nu a formulat un avertisment, o solicitare, nu a făcut nimic de felul acesta, ci pur şi simplu a anunţat, a informat CCR asupra unei situaţii de fapt, plecând de la premisa pe care cred că o admitem cu toţii ca esenţială, ca într-un proces, de orice natură ar fi el, în faţa unei instanţe constituţionale sau altă instanţă, instanţa cu pricina trebuie să fie pe deplin informată asupra tuturor circumstanţelor, să aibă o privire 360 de grade. Atât şi nimic mai mult”, a declarat Ioana Dogioiu într-o intervenţie la o emisiune Antena 3 CNN.
Purtătorul de cuvânt al Guvernului a precizat că „niciunde” în textul scrisorii, care a fost „anunţat şi prezentat public”, „nu există un element de presiune”, „nu se solicită un verdict anume” şi „nici măcar nu se solicită formularea unui verdict pe 11 februarie”, ci „doar se prezintă o situaţie de fapt, exact aşa cum este ea”.
La remarca moderatoarei că din continutul scrisorii se înţelege că 11 februarie ar fi ultima dată la care România ar putea obţine cei peste 230 de milioane de euro, iar în caz contrar, dacă CCR nu ia o decizie, se vor pierde aceşti bani, Dogioiu a spus că este „foarte probabil, extrem de probabil” să se întâmple acest lucru.
„După cum scrie în scrisoare, informaţia a fost făcută asupra neîndeplinirii jalonului, dar ea va fi oficializată, formalizată după data de 11 februarie. Uneori, aşa se întâmplă şi în viaţă, o indecizie poate avea valoarea unei decizii. Se poate întâmpla”, a declarat Dogioiu.
Fostul preşedinte al CCR, Augustin Zegrean, întrebat dacă scrisoarea trimisă de Ilie Bolojan este o formă de presiune asupra judecătorilor CCR, a răspuns că judecătorii nu vor ține cont de ea.
„Eu cred că aşa se doreşte, dar nu cred că este aşa. Eu nu cred că judecătorii vor ţine seama sau vor fi înspăimântaţi de această scrisoare. Din noiembrie se tot vorbeşte că dacă până atunci nu se adoptă decizia pierdem banii. Nu mai crede nimeni chestia asta! Pentru că şi atunci, în noiembrie (n. red. 2025), s-a spus la fel de apăsat că dacă nu adoptăm decizia până în 28 noiembrie pierdem banii. Uite că nu i-am pierdut! Şi apoi au venit cu altă dată, şi cu altă dată şi după 11 (n. red. februarie) probabil că vor veni cu o alta”.
Dogioiu a explicat că, într-adevăr, pe 28 noiembrie a fost data limită pentru îndeplinirea jalonului, după care a urmat o evaluare din punctul de vedere al Comisiei Euroepen dacă jalonul este sau nu îndeplinit.
”În acea perioadă de evaluare se mai puteau întâmpla lucruri sau nu, în cazul nostru nu s-au întâmplat, după care se formulează un răspuns, care urmează să fie şi formalizat. Răspunsul a fost formulat, el urmează să fie formalizat după data de 11 februarie. Lucrurile astea trebuie ştiute”, a explicat Dogioiu.
Premierul Ilie Bolojan a transmis, vineri, preşedintei Curţii Constituţionale a României, Simina Tănăsescu, o scrisoare referitoare la legea pensiilor magistraţilor, contestată de ICCJ şi asupra căreia Curtea urmează să se pronunţe în 11 februarie, în care o informează că, pe baza informaţiilor actuale, Comisia Europeană consideră neîndeplinit Jalonul 215, având ca efect pierderea de către România a sumei de 231 milioane de euro.
În aceeaşi zi, Lia Savonea, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a afirmat că ”avertizarea explicită privind pierderea unor fonduri europene în eventualitatea unei soluţii de neconstituţionalitate, precum şi solicitarea implicită ca instanţa de contencios constituţional să ţină seama de consecinţe financiare externe actului de justiţie constituţională reprezintă o ingerinţă incompatibilă cu principiul separaţiei puterilor în stat”.