SHOWBIZ

Doliu în lumea modei din România. O cunoscut creatoare a murit subit, la doar 42 de ani. Ultimul mesaj al Deliei Lazăr FOTO

Doliu în lumea modei din România. O cunoscut creatoare a murit subit la doar 42 de ani. Ultimul mesaj al Deliei Lazăr FOTO

O cunoscută creatoare de modă din România, laureată a mai multor premii în industria modei, a murit subit la 42 de ani. Este vorba de Delia Lazar, un designer din Prahova, prezent în lumea mondenă a țării și nu numai. Cu doar câteva zile în urmă, la finalul anului 2023, ea transmite un mesaj plin de curaj pe rețelele de socializare.

La sfârșitul anului trecut, creatoarea de modă Delia Lazăr a înființat Asociația Culturală Bonheur, prin intermediul căreia intenționa să-și continue activitatea și proiectele.

Doliu în lumea modei din România. A murit creatoarea Delia Lazăr

În 2018, Delia a obținut premiul pentru „Cea mai bună/ frumoasă rochie” la Festivalul Mondial al Modei de la Dubai, Emiratele Arabe Unite. Anul acesta, la a patra ediție a festivalului, Delia Lazăr a fost invitată să facă parte din staff, ca director artistic al evenimentului.

Aceasta a participat la Festivalul Internațional de Modă Transilvania Fashion – powered by Banca Transilvania, care a avut loc la Cluj-Napoca în perioada 09-11 Septembrie 2022, sub egida European Fashion Council și FashionTV, scrie Oglinda de azi.

În data de 23 octombrie 2023, Delia Lazăr a prezentat colecția RÉGAL la Hotel Palace din Sinaia, în prezența familiei regale și a Alteței Sale Principele Nicolae. Ultima prezentare a Deliei, colecția RÉGAL este un omagiu pentru grație, frumusețe nativă, delicatețe, boem și eleganță fără sfârșit!

A revenit în orașul natal unde s-a implicat în mai multe proiecte

Tot  în anul 2023, Delia a revenit la Câmpina unde s-a implicat în multiple proiecte și evenimente – a înființat Dahlia Ecole de Mode, a participat cu prezentarea colecției „Dacia Augusta” în cadrul proiectului Câmpina Artelor, a organizat în parteneriat cu 5toGo Câmpina evenimentele „100 Romantic la cafenea. Coffe with a dress…to go”, „Give me 5… Moșule” – concurs foto cu telefonul, concurs de bijuterii pentru brad și concert de colinde susținut de „Micii Melomani”.

Creatoarea de modă a participat și la Festivalul Internațional de Modă Transilvania Fashion, desfășurat la Cluj-Napoca în septembrie 2022, sub egida European Fashion Council și FashionTV.

La Gala „România ești TU”, trei locuitori din Prahova au fost premiați: primarul Campinei, Alin Moldoveanu, Delia Lazăr (Dahlia Couture) și Andra Manescu (II Breaza). La finalul anului 2023, tânăra creatoare de modă a înființat Asociația Culturală Bonheur, prin intermediul căreia își dorea să-și continue munca și proiectele la care visa.

Marți, 9 ianuarie, trupul neînsuflețit al Deliei Lazăr va fi depus la Capela Bisericii Sf. Nicolae din Slobozia, iar miercuri, la ora 12.00, va avea loc ceremonia de înmormântare la cimitirul Învierea lui Lazăr din cartierul Muscel.

Mesajul emoționant publicat la final de an

”Anul acesta m-a învățat să nu renunț niciodată. M-am confruntat cu atâtea provocări dar le-am înfruntat cu curaj. Știu că voi răzbate in tot ce va urma…

M-a învățat să renunţ la iluzia controlului. Sunt lucruri care se vor întâmpla indiferent dacă îmi place sau nu. Atâta timp cât am încredere în proces și fac tot posibilul, totul va fi în regulă! M-a învățat să accept schimbarea. Oportunitățile se vor prezenta întotdeauna celor care sunt pregătiţi, iar eu sunt dispusă să accept schimbarea dacă aceasta va duce la o versiune mai bună a mea!

Țin să le mulțumesc tuturor celor care mă respectă. Celor care mă consideră un prieten. Celor care mă iubesc. Celor care se gândesc la mine din când în când. Celor care îmi dau un sfat bun. Celor care-mi dau puterea de a continua.

Celor care mă susțin şi mă acceptă aşa cum sunt. Vă mulțumesc!”, a scris Delia Lazar într-o postare pe pagina sa de Facebook, în data de 30 decembrie 2023.

claudiu.popa@mediaflux.ro - Claudiu Popa este jurnalist, fotograf și țăran în timpul liber. Cochetează cu presa încă din liceu, când a scris la ziarele Informația Prahovei sau Actualitatea Prahoveană. ... vezi toate articolele