NEWS

Doliu în România. Analistul politic Bogdan Teodorescu a încetat din viață

Doliu în România. Analistul politic Bogdan Teodorescu a încetat din viață

Doliu în România. Analistul politic Bogdan Teodorescu a încetat marți din viață la vârsta de 61 de ani. Scriitorul și jurnalistul a fost profesor în cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA). 

Doliu în România! Analistul politic Bogdan Teodorescu a încetat din viață

Bogdan Teodorescu a dus o luptă tăcută, una care a durat aproape șase ani, împotriva unei boli nemiloase.

Absolvent al Universității de Construcții din București, Bogdan Teodorescu și-a urmat pasiunea pentru jurnalism. A fost membru al cenaclului Universitas precum și redactor-șef al revistei Tinerama. A condus campania electorală a președintelui Emil Constantinescu, în 1996.

Între 1996 și 1997, este numit Secretar de Stat, Ministrul interimar în departamentul Informațiilor Publice, funcție ce îi va aduce experianța necesară scrierii romanului politic Spada.

Specialist în marketing politic și electoral, a fost membru al Asociației Internaționale a Consultanților Politici (IAPC) și a Asociației Europene a Consultanților Politici (EAPC) din 2001

A fost fondator și președinte de onoare al Fundației Multimedia pentru democrație locală (înființată în mai 1995).

A fost membru al Uniunii Scriitorilor din România din 2004. Din 2004 a deținut funcția de președinte al Institutului Pro, specializat în analize și sondaje politice.

Analistul politic Bogdan Teodorescu, profesor, scriitor și jurnalist român, a murit marți, 8 aprilie 2025, la vârsta de 62 de ani.

Moartea lui Bogdan Teodorescu, deplânsă de foștii colegi

„O minte limpede, un analist de elită, un român educat, cosmopolit, un intelectual rafinat. Profesor și scriitor. Am realizat zeci de emisiuni împreună și regret enorm dispariția sa prematură. Mulțumesc pentru tot, Bogdan Teodorescu! Dumnezeu să te aibă în paza lui”, a transmis jurnalistul Radu Tudor.

„Astăzi, inimile noastre sunt îndurerate de pierderea unui prieten drag și a unei personalități remarcabile, Bogdan Teodorescu. Născut pe 22 august 1963 în București, Bogdan a fost scriitor, jurnalist și profesor de excepție, membru al Uniunii Scriitorilor din România și conferențiar universitar la Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA)”, a transmis Gazeta Brașovului, pe FB.

De-a lungul carierei sale, a publicat lucrări importante în domeniul marketingului politic, istoriei comunicării și literaturii, printre care „Cea mai bună dintre lumile posibile”, „Cinci milenii de manipulare” și romane puternice precum „Spada” sau „Șapte”.

„A luptat cu demnitate împotriva unei boli nemiloase timp de aproape șase ani. Ultima noastră conversație a fost pe 12 februarie 2025. Mi-a vorbit atunci cu speranță, cu luciditate și cu planuri pentru viitor. A doua zi, a fost internat de urgență în spital, în stare gravă. De atunci, gândurile noastre i-au fost alături, zi de zi. Voia să meargă în concediu în luna mai și își cumpărase deja biletele – un semn al optimismului și al dorinței sale de a merge mai departe. Dar viața a avut alte planuri. Gândurile noastre se îndreaptă acum către Delia, partenera sa de viață, care a sperat până în ultima clipă într-un miracol. Îi dorim putere, încredere și liniște. Bogdan rămâne în inima noastră ca un prieten cald, un gânditor profund, un profesionist exemplar. Moștenirea sa intelectuală e valoroasă, dar absența lui lasă un gol greu de acoperit. Drum lin, dragă Bogdan. România a pierdut azi un om de mare valoare”, a transmis redacția Gazeta Brașovului, pe FB.

Vestea morții, anunțată de jurnalistul Dan Andronic

„Încă o veste care care ne face din ce în ce mai puțini. În această dimineață, Bogdan Teodorescu a plecat într-o lume unde nu este durere, nici întristare, nici suspin, ci viaţă fără de sfârşit.
Dumnezeu să te ierte și să te odihnească, prietene!”, a transmis Dan Andronic pe Facebook.
Mihnea Tălău. Redactor la MediaFlux. Dedicat presei încă din 1998. Am o diplomă în Drept, un „mic” masterat și o scoală de jurnalism. Am avut norocul și onoarea de a face parte, în decursul ... vezi toate articolele