Fostul internaţional Nicolae Oaidă a murit la vârsta de 91 de ani, a anunţat, sâmbătă, Federaţia Română de Fotbal.
Maestru al sportului, Nicolae Oaidă (n. 9 aprilie 1933) a jucat cea mai mare parte a carierei la Progresul, formaţie cu care a şi câştigat Cupa României în sezonul 1959-1960.
Înainte, ca junior, a evoluat la Steagul Roşu Braşov şi Locomotiva Braşov, pentru ca apoi să joace la Dinamo Braşov şi Dinamo Bacău, înaintea trecerii sale, în 1957, la Progresul. Fostul atacant are peste 200 de meciuri şi 79 de goluri în prima ligă din România.
A totalizat 236 de jocuri de divizie A, marcând 79 de goluri. Cu Progresul a câștigat Cupa României în 1959/60. Înainte de Dinamo Brașov, mai fusese legitimat la Steagul Roșu Brașov tineret (1946-1950) și la Locomotiva CFR Brașov (1951-1953).
În echipa României a jucat de 6 ori, înscriind un gol. A mai strâns meciuri în echipa olimpică, unul, în naționala B, de 4 ori și în cupele europene de 2 ori.
Activitatea de antrenor şi-a început-o la Flacăra Roşie Bucureşti, în Divizia C (1969-1970). Din 1971, timp de doi ani, a fost angajatul Federaţiei Libiene de Fotbal, ca antrenor al echipei naţionale şi al formaţiei de club Ahly Bengazi.
La reîntoarcerea în ţară a antrenat mai multe divizionare: Mureşul Deva, Viitorul Vaslui, Progresul Bucureşti, Tractorul Braşov, Jiul Petroşani, Autobuzul Bucureşti. A antrenat, de asemenea, în Maroc, Egipt şi Liban.
Ulterior a activat şi ca observator federal şi membru al comisiilor jurisdicţionale FRF.
Activitatea de antrenor a început-o la Flacăra Roșie București, în Divizia C 1969/70. Din 1971, timp de doi ani a fost angajatul Federației Libiene, ca antrenor al echipei naționale și al formației de club El-Ahly Benghazi.
La reîntoarcerea în țară a antrenat mai multe divizionare, printre care Mureșul Deva (1974/75), Viitorul Vaslui (1975/76), Progresul București (1977/78), Tractorul Brașov (1978/79), Jiul Petroșani (1979/80), Autobuzul București (1981/82). În 1983 s-a reîntors în Africa, dar în Maroc, apoi a revenit în țară la Metalul București, în anul 1984/85. Din nou Maroc (1987-1991), apoi Egipt (1993/94), iar mai poi antrenor federal în cele două țări, câteva luni în anul 1995.
Cu ocazia aniversării a 75 de ani de la naștere, Oaidă a fost numit președinte de onoare al echipei de fotbal Progresul București.