Donald Trump nu a renunțat la ideea de a izgoni sute de mii de imigranți care au pătruns în Statele Unite în timpul două programe derulate de actuala administrație.
Fostul președinte american a condamnat două programe de imigrație puse în practică de administrația Biden pentru a încuraja imigranții să nu vină direct la frontiera de sud pentru a cere azil.
Donald Trump a precizat că îi va determina pe cei peste un milion de oameni imigranți ilegali să plece în țara de origine. „Pregătiți-vă să plecați pentru că veți pleca foarte repede”, a precizat Donald Trump. În scenariul în care va câștiga al doilea mandat pentru Casa Albă, fostul președinte a promis că va impune o politică inflexibilă în privința imigrației. Măsurile anunțate includ și deportări în masă.
Promisiuni similare a făcut fostul președinte în timpul campaniei anterioare. Cu toate acestea, deportările din timpul administrației sale au fost de 350.000 de persoane. Măsurile anunțate ar putea include invocarea puterilor pe timp de război și colaborarea cu guvernatorii de state care împărtășesc aceleași idei, dar și folosirea armatei.
Unul din programele derulate de Joe Biden permite migranților aflați între granița SUA cu Mexic, granița mexicană cu Guatemala pot folosi aplicația CBP One pentru a se programa ulterior la un punct de trecere a frontierei pentru a solicita azil.
Potrivit datelor oficiale, aproximativ 813.000 de migranți s-au folosit de aplicația CBP One, lansată în ianuarie 2023. Al doilea program inițiat de administrația Biden permite unui număr de aproximativ 30.000 de persoane din Cuba, Haiti, Nicaragua și Venezuela să intre pe teritoriul Statelor Unite dacă au un sponsor financiar, trec de verificarea antecedentelor și dacă își pot cumpăra un bilet de avion pentru a ajunge pe un aeroport american în loc să meargă la granița sudică a Statelor Unite.
Aproximativ 530.000 de persoane au accesat acest program. Indiferent de programul ales, migranții sunt acceptați în baza unui permis umanitar valabil pentru doi ani. De partea cealaltă, republicanii susțin că ambele programe sunt o metode de eludare a legislației privind imigrația, stabilită de Congres, potrivit publicației Gândul.