Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) au făcut, miercuri, percheziții într-un dosar de evaziune fiscală cu mașini second-hand. Prejudiciul depăşeşte 90 de milioane de lei.
S-au făcut percheziţii la 47 de adrese – sediile unor firme, locuinţele unor persoane şi o instituţie publică – din Bucureşti şi din judeţele Ilfov, Suceava, Iaşi, Arad, Cluj, Galaţi, Botoşani, Braşov şi Vaslui.
Inspectorii antifraudă de la Direcţia Generală Antifraudă Fiscală – Structura Centrală (D.C.I.C.C.) au făcut controale la mai multe firme interconectate care vindeau autoturisme second-hand din Uniunea Europeană. În urma verificărilor, s-a stabilit un prejudiciu total de peste 90 de milioane de lei, reprezentând taxa pe valoarea adăugată (TVA), arată ANAF, într-un comunicat de presă.
Potrivit sursei citate, frauda a fost realizată printr-un lanţ de firme de tip ”conductă”. Acestea cumpărau maşini second-hand de la furnizori din UE şi le vindeau mai departe altor firme, ai căror reprezentanţi erau implicaţi în achiziţia iniţială a autoturismelor. Ulterior, maşinile ajungeau la cumpărători finali – persoane fizice sau juridice.
”În circuitul tranzacţiilor, au fost introduse şi diferite materiale şi articole de încălţăminte fără o utilitate reală, doar pentru a simula tranzacţii comerciale. Scopul era de a crea cheltuieli artificiale şi de a influenţa taxele şi impozitele datorate statului, folosind proceduri contabile şi financiare atipice sau artificiale”, a precizat ANAF.
Verificările antifraudă au avut loc în 17 locaţii din Galaţi, Bârlad, Roman, Iaşi, Vaslui, Arad, Cluj, Braşov şi Otopeni – Ilfov, în cooperare cu Direcţia Naţională Anticorupţie – Structura Centrală. Toate acţiunile au respectat competenţele fiecărei structuri şi continuă în paralel cu percheziţiile organelor de urmărire penală.
”Prin această operaţiune, Direcţia Generală Antifraudă Fiscală (DGAF) reafirmă importanţa respectării legilor fiscale şi subliniază hotărârea autorităţilor de a combate evaziunea fiscală, în colaborare cu partenerii instituţionali. Acţiunea demonstrează angajamentul autorităţilor de a asigura echitatea fiscală pentru toţi contribuabilii. DGAF menţionează că piaţa maşinilor second-hand este afectată de practici comerciale ilegale, care distorsionează concurenţa şi pun în dificultate firmele care respectă legea”, a arătat ANAF.