NEWS

Două cazuri de difterie cutanată netoxigenă, descoperite în București. Primele din ultimii 33 de ani. Cine sunt bolnavii

Două cazuri de difterie cutanată netoxigenă descoperite în București. Primele din ultimii 33 de ani. Cine sunt bolnavii
sursa foto: Spitalul Victor Babeș

Doi bărbaţi din București, cunoscuți drept consumatori de droguri şi diagnosticaţi cu HIV, au fost confirmaţi sâmbătă, 9 decembrie, cu o boală rară și nemaiântâlnită în România în ultimii 33 de ani, difterie cutanată netoxigenă. Ministrului Sănătăţii și managerului Spitalului ”Victor Babeş” au venit ulterior cu explicații.

Reprezentanţii INSP spun că această afecţiune apare în special la persoane din grupuri vulnerabile. Ministerului Sănătăţii a explicat că este vorba despre doi bărbaţi, de 38 şi 40 de ani, consumatori de droguri, infectaţi HIV, care au o evoluţie favorabilă.

”E vorba de difterie cutanată. Tulpini ne-toxigene, fără legătură cu forma respiratorie care este produsă de tulpinile care produc toxina şi care e o problema de sănătate publică”, a precizat ministrul Sănătăţii Alexandru Rafila.

Cum au fost descoperite cele două cazuri de difterie

Managerul Spitalului de Boli Infecţioase ”Victor Babeş” din Capitală, dr. Simin Aysel Florescu, a declarat pentru News.ro că aceștia au fost depistaţi cu difterie cutanată netoxigenă nu au ajuns la unitatea sanitară pentru această afecţiune, ci pentru alte afecţiuni legate de patologia lor acută.

„Este vorba de difterie cutanată cu tulpini netoxigene, deci nu este difteria clasică pe care o cunoaştem noi, cu tulburări respiratorii şi cu manifestări toxice, este practic o infecţie cutanată determinată de acest tip de germene şi care nu are o evoluţie nefavorabilă, de obicei evoluează bine, sub tratament antibiotic, şi atât. Pacienţii sunt din nişte grupuri de risc, de consumatori de droguri, aşa au şi căpătat acest tip de infecţie cutanată. Este o altă tulpină de difterie care nu e producătoare de toxină. Deci producerea de toxină determină manifestările majore în cazurile clasice de difterie. Acum este vorba despre alt tip de tulpină care nu produce această toxină, e doar infecţie cutanată determinată de acest germene”, a explicat medicul.

Medicii de la spital au observat leziunile cutanate modificate şi au decis să le facă teste din secreţiile locale şi astfel au diagnosticat acest tip de difterie. Medicul a explicat cum se manifestă boala şi cum a apărut în cazul celor doi pacienţi.

”Doi pacienţi în vârstă de 38 şi 40 ani, bărbaţi, consumatori de droguri, infectaţi HIV, au fost internaţi la un spital de boli infecţioase din Bucureşti, cu leziuni cutanate. Din leziunile cutanate aflate la locurile de injectare, s-au izolat tulpini de Corynebacterium diphteriae  ne-toxigene. Evoluţia pacienţilor este favorabilă”, a transmis Ministerul Sănătăţii.

Boala nu a mai fost întâlnită în România de 33 de ani

Tulpinile de bacil difteric care produc toxina (toxigene) şi sunt implicate în producerea difteriei respiratorii sunt diferite de cele izolate la cei doi pacienţi. Ultimul caz de difterie cu tulpini toxigene a fost înregistrat în România în anul 1989. Acest tip de difterie se previne prin vaccinare încă din primul an de viaţă, cu vaccinul inclus în Programul Naţional, a precizat MS.

Dr. Florescu a precizat şi că în România nu au mai existat cazuri de difterie cu tulpini toxigene şi netoxigene din anii 90, tocmai datorită vaccinării copiilor în primul an de viaţă. Ambele forme de boală pot fi prevenite prin vaccinare.

Difteria este provocată de Corynebacterium diphtheriae. Există două forme clinice de difterie: respiratorie şi cutanată. În cazul difteriei cutanate, microorganismele pătrund prin pielea lezată, apar papule care evoluează spre ulceraţie cronică greu vindecabilă, acoperită uneori de o membrană cenuşie. În urmă cu patru ani, Ministerul Sănătăţii a cerut măsuri de supraveghere în judeţele de la graniţa cu Ucraina, după ce în ţara vecină apăruseră cazuri de difterie.

claudiu.popa@mediaflux.ro - Claudiu Popa este jurnalist, fotograf și țăran în timpul liber. Cochetează cu presa încă din liceu, când a scris la ziarele Informația Prahovei sau Actualitatea Prahoveană. ... vezi toate articolele