Două cutremure în România! Ce magnitudine au avut potrivit INFP

de: Mihnea Tălău
17 04. 2024
cutremur romania2
sursa foto: Știrile Pro TV

Două cutremure în România. Ele s-au produs miercuri dimineața într-o zonă atipică. Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INFP) anunță că primul seism a avut loc pe 17 aprilie 2024 la ora 5.10 (ora locală a României), cel de-al doilea  la ora 5.18 (ora locală a României).

Două cutremure în România

Seismul de la 5.10, cu magnitudinea de 2.0, s-a produs în Banat, județul Caraș-Severin, la o adâncime de 11,5 kilometri, în apropierea următoarelor oraşe: 38 km S de Reșița, 66 km NV de Drobeta-Turnu Severin, 87 km E de Smederevo.

Cel de-al doilea cumtremur, cu magnitudinea de 2,1, a avut loc la ora 5.18, tot în Banat, județul Caraș-Severin, la o adâncime de 11,8 kilometri, în apropierea următoarelor oraşe: 38 km S de Reșița, 66 km NV de Drobeta-Turnu Severin, 87 km E de Smederevo.

Numai de la începutul lunii aprilie, în România s-au înregistrat 19 cutremure, cu magnitudini cuprinse între 2,0 şi 3,9 pe Richter.

Cea mai mare mişcare tectonică, de anul trecut, a avut de magnitudine 5,7 pe data de 14 februarie, în judeţul Gorj, la o adâncime de 6,3 kilometri.

sursa foto: INFP

Seismicitatea României

Seismicitatea din România este grupată în mai multe zone epicentrale: Vrancea, Făgăraș – Câmpulung, Banat, Crișana, Maramureș și Dobrogea de Sud. Alte zone epicentrale de importanță locală pot fi găsite în Transilvania, Galați, în zona Jibou și râul Târnava, în partea de nord și de vest a Olteniei, în nordul Moldovei și în Câmpia Română.

Statistic, cutremure cu magnitudinea 6 și peste apar în Vrancea (aproximativ) la fiecare 10 ani, cutremure cu magnitudinea 7 la fiecare 33 ani, în timp ce cele cu magnitudinea (peste) 7,5 la fiecare 80 de ani, arată specialiștii.