Două mari proiecte feroviare cu bani europeni. Acestea, în lungime de peste 320 de kilometri, vor fi susținute prin PNRR, a anunțat premierul Marcel Ciolacu în ziua de 23 octombrie 2024.
„Aprobăm azi finanțarea a două mari proiecte feroviare deja începute de peste 320 de kilometri, susținute prin PNRR. Este vorba de electrificarea – reabilitarea liniei Cluj – Oradea -Episcopia Bihor și modernizarea liniei feroviare Caransebeș – Timișoara – Arad”, a precizat șeful Executivului într-o postare pe Facebook.
În paralel, statul român va continua să investească „în dezvoltarea Portului Constanța, obiectiv strategic al României. Ținta este transformarea lui într-un hub logistic la Marea Neagră.
Finanțăm cu peste 750 de milioane de lei lucrările de reabilitare pentru a asigura un al doilea acces feroviar în Portul Constanța”, a explicat premierul Ciolacu.
Alte investiții în derulare se referă la infrastructura rutieră. Guvernul a aprobat primele fonduri pentru varianta de ocolire a municipiului Vaslui și, de asemenea, a alocat peste 500 de milioane de lei pentru a reabilita tronsonul de drum național Giurgiu-Ghimpați, lung de 36 de kilometri.