Două tone de mușhi țigănesc și urechi de porc au fost retrase de pe piață din cauza contaminării cu Listeria.
Mihai Ponea, vicepreședintele Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) a anunțat retragerea comercializării acestor alimente.
„În urma controalelor efectuate de inspectorii sanitari-veterinari, a fost identificată Listeria monocytogenes în două produse, muşchi ţigănesc şi urechi de porc sub forma unor snackuri. Este vorba de o cantitate de aproximativ două tone cu distribuţie Marcel SRL, în afara ţării, respectiv în Marea Britanie, Belgia, Germania, Italia, Spania şi Irlanda, dar şi în România, în zece judeţe”, a precizat Mihai Ponea.
Din păcate, o parte din produse au ajuns deja pe mesele multor oameni. Mușchiul țigănesc și urechile de porc erau produse și distribuite de societatea Marcel SRL în mai multe țări din spațiul comunitar, dar și în 10 județe din țară.
Potrivit ANSVSA, mușchiul țăgănesc face parte din lotul 017121121, care expiră la data de 7.12.2021 şi 6.01.2022. Urechile de porc nacks erau din loctul 076121121, care aveau ca dată de expirare 2.01.2022.
„Ieri am avut anchetă în cadrul unităţii, care a fost închisă şi am pus sub sechestru toate produsele din carne de porc din acea săptămână a loturilor incriminate. Nu vom da drumul secţiei până când nu vom avea rezultate negative la următoarele zece probe plus restul ce este sub sechestru. Vorbim de Listeria monocytogenes, care este cea mai periculoasă bacterie, în primul rând din cauza mobilităţii ei şi pe urmă din cauza rezistenţei”, a mai spus Mihai Ponea.
ANSVSA atrage atenția tuturor persoanelor care au cumpărat produsele. Dacă prezintă simptome specifice, să se prezinte de urgență la medic.
„Se recomandă persoanelor care dețin produse din lotul descris mai sus să nu le consume ci să le distrugă sau să le aducă înapoi în magazinele de unde le-au cumpărat. Contravaloarea produselor va fi returnată, fără a fi necesară prezentarea bonului fiscal.
Persoanele care au consumat produsele menționate mai sus și care prezintă febră simplă sau însoțită de dureri de cap, sunt rugate să consulte medicul și să raporteze acest consum.
Femeile gravide, persoanele cu imunitate scăzută, precum și cele în vârstă trebuie să acorde o atenție deosebită acestor simptome.
Aceste simptome pot sugera listerioza, boală potențial gravă, cu un timp de incubație de până la opt săptămâni.” , se arată pe ansvsa
Listeria monocytogenes este o bacterie Gram-pozitivă care cauzează listerioza. Listeria poate infecta creierul, membranele măduvei creierului și/sau fluxul sanguin al gazdei prin ingerarea alimentelor contaminate.
Un risc crescut îl prezintă femeile însărcinate, nou-născuții, pacienții imunodeprimați sau persoanele cu alte afecțiuni, cum ar fi diabetul zaharat.
Simptomele pot fi febră, dureri musculare, dureri de spate, frisoane, dureri articulare etc.