Rusia a atacat Kievul și alte regiuni ale Ucrainei cu rachete și drone sâmbătă, înaintea a ceea ce Zelenski a numit o întâlnire cheie cu președintele american Donald Trump pentru a ajunge la un acord care să pună capăt unui război de aproape patru ani, arată Reuters.
Atacul cu drone şi rachete ruseşti care a vizat Kievul în noaptea de vineri spre sâmbătă arată că Rusia ”nu vrea să pună capăt războiului”, acuză sâmbătă preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, înainte să plece în Statele Unite, unde urmează să fie primit de către omologul său american Donald Trump pentru a discuta despre un plan care vizează să pună capăt conflictului ruso-ucrainean, relatează AFP.
Rusia ”nu vrea să pună capăt războiului şi caută să profite de toate ocaziile pentru a face Ucraina să sufere şi mai mult şi să-şi crească presiunea asupra altora în întreaga lume”, a declarat Volodimir Zelenski în urma unui atac care a vizat Kievul şi împrejurimile – solat cu cel puţin trei morţi.
Atacul a avut loc la câteva ore după anunţarea oficială a întâlnirii lui Volodimir Zelenski cu Donald Trump duminică, în Florida. Vineri, către ora locală 1.30 (şi ora României), o primă explozie a fost auzită de un corespondent la Kiev.
Potrivit ultimelor bilanţuri, ”28 de persoane au fost rănite, inclusiv doi copii. Treisprezece răniţi au fost spitalizaţi”, a anunţat pe Telegram primarul Kievului Vitali Kliciko.
Știre inițială
Mai multe explozii puternice au zguduit Kievul sâmbătă, în timp ce autorităţile au avertizat că oraşul este ameninţat de un atac cu rachete, informează The Guardian. Ulterior, au precizat că în atacul rusesc cu rachete şi drone asupra Kievului, care a început sâmbătă dimineaţă, au fost vizate şapte districte ale capitalei.
Înainte de atacuri, Zelenski a declarat că discuțiile sale de duminică din Florida se vor concentra pe teritoriul care va fi controlat de fiecare parte după încetarea luptelor care au început în februarie 2022 odată cu invazia președintelui Vladimir Putin asupra vecinului mai mic al Rusiei, cel mai sângeros conflict din Europa de după al Doilea Război Mondial.
Explozia s-a auzit în Kiev în timp ce unitățile de apărare aeriană ale Ucrainei au intrat în acțiune, iar armata a declarat pe aplicația de mesagerie Telegram că au fost lansate rachete. Forțele aeriene au declarat că dronele rusești ținteau capitala și regiunile din nord-est și sud, arată Reuters.
Conform celui mai recent bilanţ, citat de Kyiv Post, la Kiev, numărul persoanelor rănite a ajuns la 19, 11 fiind spitalizate. Conform autorităţilor locale, printre răniţi se află şi doi copii.
Primarul capitaei ucrainene, Vitali Kliciko, a afirmat că, în districtul Dniprovskîi, unde o dronă a lovit o clădire cu 18 etaje, a izbucnit un incendiu la etajul al treilea, iar la etajul al cincilea ar putea exista o persoană prinsă sub dărâmături. Operaţiunile de căutare şi salvare sunt în desfăşurare.
În plus, în acelaşi district, resturi au lovit o clădire rezidenţială cu 25 de etaje, iar informaţiile indică izbucnirea unui incendiu la etajele 1 şi 2. De asemenea, un depozit a fost lovit în aceeaşi zonă, la faţa locului intervenind serviciile de urgenţă.
Administraţia oraşului Kiev a informat că au izbucnit incendii în întreaga capitală în urma bombardamentelor din timpul nopţii. Deasupra oraşului s-a format smog; însă, în cursul dimineţii, nivelurile de poluare a aerului atmosferic în Kiev rămân scăzute.
Ulterior, Kliciko a declarat că un service auto a luat foc în districtul Holosivskîi.
În urma atacului, aproape o treime din capitală este în prezent fără căldură, iar unele zone se confruntă cu întreruperi de curent. Echipele din sectorul energetic lucrează la restabilirea alimentării cu energie electrică.
Atacurile Rusiei au determinat închiderea temporară a aeroporturilor Rzeszow și Lublin din sud-estul Poloniei, la vest de Ucraina, după ce forțele armate poloneze au mobilizat avioane de vânătoare, a anunțat Agenția Poloneză de Servicii de Navigație Aeriană pe X.
Joi seara, Rusia a lovit infrastructura energetică a Ucrainei și a intensificat atacurile asupra regiunii sudice Odesa, locul unde se află principalele porturi maritime ale Ucrainei, au declarat autoritățile ucrainene.
Pe fondul luptelor intense care continuă, teritoriul rămâne principalul obstacol diplomatic. Un proiect de 20 de puncte în cadrul campaniei conduse de SUA pentru a încheia un plan de pace este finalizat în proporție de 90%, a declarat Zelenski jurnaliștilor la Kiev.
El a spus că un acord de garanție a securității între Ucraina și SUA este aproape gata – un element cheie după ce garanțiile din anii post-sovietici s-au dovedit a fi fără sens.
„Multe lucruri pot fi decise înainte de Anul Nou”, a scris Zelenski pe rețelele de socializare.
Trump a declarat că Statele Unite sunt forța motrice din spatele acestui proces.
„Nu are nimic până nu aprob eu”, a declarat Trump pentru Politico. „Așa că vom vedea ce are.”
Înainte de întâlnire, Trump și Zelenski vor avea o convorbire telefonică sâmbătă, la care vor participa și președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și alți lideri europeni, a declarat un purtător de cuvânt al comisiei.
Zelenski a declarat pentru Axios că SUA au oferit un acord de 15 ani privind garanțiile de securitate, cu posibilitate de reînnoire, dar Kievul dorea un acord mai lung, cu prevederi juridice obligatorii, pentru a se proteja împotriva unei noi agresiuni rusești.
Trump a declarat că este convins că întâlnirea de duminică va decurge bine. El a mai spus că se așteaptă să discute cu Putin „în curând, cât de des voi dori”.