NEWS

După SUA și UE, avem un nou șef. Ucraina comandă pe Dunăre după bunul plac

După SUA și UE avem un nou șef. Ucraina comandă pe Dunăre după bunul plac
sursa foto: Euronews

După SUA și UE, avem un nou șef. În timp ce Polonia protestează împotriva livrărilor de produse agricole din Ucraina, blocând granițele terestre, Kievul își propune folosirea Dunării. Adică o rută care trece prin România, pe la Constanța și apoi cerealele vor merge spre porturile dunărene din Germania.

România ”mai previzibilă” de Polonia

Exporturile Ucrainei au devenit dependente de Dunăre după ce Rusia a părăsit anul trecut (acordul privind) un coridor sigur, susținut de ONU, în Marea Neagră. Cu toate acestea, o cantitate semnificativă de cereale e transportată și pe calea ferată și pe șosele prin UE, iar fermierii polonezi, care protestează față de ceea ce ei numesc un flux necontrolat de produse alimentare ucrainene, blochează o rută cheie, potrivit stiripesurse.ro.

„Planurile noastre pentru acest an sunt să înlăturăm toate obstacolele artificiale pentru exportatori și lucrăm pentru a îmbunătăți logistica internă. Ne gândim la transportul containerelor pe cursul superior al Dunării”, deoarece România este „mai previzibilă” decât granița polonă”, a declarat ministrul ucrainean al infrastructurii, Oleksandr Kubrakov, la Conferinței de securitate de la München.

Obișnuiți cu executarea ordinelor primite din SUA sau UE, este deja o treabă de rutină să ne conformăm și la tot ce cere și dorește Kievul. Nu mai trebuie să dăm alte exemple.

După SUA și UE, avem un nou șef și pe Dunăre

Rută ucraineană urmează să treacă, evident, prin România. Din portul Izmail, spre Constanța și spre porturile dunărene din Germania, potrivit ministrului. Compania ucraineană Danube Shipping Co. a construit deja o a doua barjă SLG de mare tonaj pentru a livra mărfurile, a declarat Ministerul Infrastructurii, la începutul acestei luni.

Valoarea exporturilor ucrainene, în mare parte produse alimentare și produse din metal, a fost anul trecut de 35,8 miliarde de dolari, cu aproape 48% sub nivelul de dinainte de război, în 2021, potrivit datelor guvernamentale. După ce acordul intermediat de ONU a căzut, în iulie anul trecut, Kievul a reușit să creeze o nouă cale de transport prin Marea Neagră, dar Dunărea rămâne crucială.

Cu toate că mulți exportatori preferă Marea Neagră, pentru că este mai ieftină, volumele transportate pe Dunăre se ridică în continuare la 1,2 milioane-1,8 milioane de tone pe lună, a spus Kubrakov.

 Ucraina a folosit și șoselele și calea ferată pentru comerț pe tot parcursul războiului, iar volumele de export prin Polonia au scăzut în prezent la 300.000 de tone pe lună, de la 1,3 milioane în 2022, cu trecerile auto blocate total.

După scandalul româno-ucreinean pe seama Canalului Bîstroe, iată că acum s-a ajuns la o frăție absolută. Ucrainenii aveau nevoie de o cale pentru transportul de cereale, în timp ce românii susțineau că va fi afectat ecosistemul din Delta Dunării. Și am cedat întreaga Dunăre românească.

 

 

Mihnea Tălău. Redactor la MediaFlux. Dedicat presei încă din 1998. Am o diplomă în Drept, un „mic” masterat și o scoală de jurnalism. Am avut norocul și onoarea de a face parte, în decursul ... vezi toate articolele