SPORT

Echipa câștigătoare de la Cupa Mondială 2026. Un calcul precis a fost făcut de un economist german

Echipa câștigătoare de la Cupa Mondială 2026. Un calcul precis a fost făcut de un economist german
Cupa Mondială 2026

Se fac predicții, se pun pariuri înainte de Cupa Mondială 2026. Toți iubitorii fotbalului așteaptă cu nerăbdare start-ul Campionatului Mondial, iar un economist german vine cu un calcul care arată câștigătoarea turneului. El a prezis corect și la ultimele trei ediții.

Echipa câștigătoare de la Cupa Mondială 2026

Când Caracatița Paul a prezis corect toate rezultatele Germaniei la Cupa Mondială din 2010, a fost considerat un adevărat „oracol”.

Însă economistul german Joachim Klement l-a depășit pe Paul cu un model complex de prognoză care a avut o acurateţe de 100% în prezicerea câștigătoarei Cupei Mondiale începând cu ediţia din 2014, potrivit BBC.

Dacă Olanda va triumfa la Cupa Mondială 2026 ar deveni a patra dintre câștigătoarele prezise de Klement.

Pe lângă câștigători, modelul său surprinde amploarea turneului cu 48 de echipe – de la o victorie surpriză a Japoniei împotriva Braziliei în runda a doua până la eliminarea Scoției de către Coreea de Sud în aceeași fază. Anglia este prognozată să ajungă în semifinale, în timp ce Portugalia ar urma să o elimine, la două decenii după ce a reușit acest lucru în 2006.

Pentru Klement, un autoproclamat „pesimist” care locuiește în Marea Britanie de 10 ani, cercetarea nu a avut niciodată scopul de a oferi garanții sau câștiguri la pariuri. Mai degrabă, el a vrut să evidențieze limitele predicțiilor.

A început ca un exercițiu de a arăta lumii aroganța economiștilor care cred că pot prognoza lucruri despre care, de fapt, nu au nicio idee. Și acum a devenit un exercițiu despre cum, dacă ai noroc suficient de des, oamenii ajung să te vadă ca pe un guru„, a spus Klement.

Calcule statistice

După ce prima sa predicție s-a adeverit, când Germania a câștigat Cupa Mondială din 2014, Klement a presupus că o nouă analiză a datelor din 2018 va demonstra că totul a fost o întâmplare. Însă el a prezis corect Franța în 2018, iar apoi din nou Argentina în 2022.

Pentru că am avut dreptate de trei ori la rând, oamenii cred acum că acest model este imbatabil și că, evident, va trebui să am dreptate și data viitoare„, a spus el.

Este adevărat că succesul la Cupa Mondială este influențat parțial de factori „sistemici” cunoscuți, precum populația națională, bogăția, clima și clasamentul FIFA.

Totuși, Klement îi îndeamnă pe cititorii previziunilor sale să le privească cu prudență, deoarece acești factori explică doar o parte din rezultat.

Ceilalți 50% sunt noroc. Fiecare meci – mai ales când echipe de valoare similară se întâlnesc – depinde de forma zilei, de o decizie a arbitrului sau de norocul unei mingi care lovește bara sau intră în poartă„, a spus Klement.

De fiecare dată când se apropie turneul, modelul lui Klement oferă o pauză de la activitatea sa zilnică:

Mai ales în 2026, când se întâmplă atâtea crize, războaie și alte lucruri, este ceva care mă face să mă simt bine și sper că și cititorii se simt bine și au o mică distragere de la toate lucrurile rele care se întâmplă în lume„.

Asaltat de întrebările colegilor

Totuși, odată cu fiecare predicție corectă, cresc și așteptările asupra lui Klement, care lucrează ca strateg la banca de investiții Panmure Liberum.

La birou, el primește deja întrebări de la colegi economiști, inclusiv despre cum ar influența modelul accidentarea la ligamentul încrucișat anterior a mijlocașului olandez de la Tottenham, Xavi Simons.

În acest context, deși își apără rigoarea metodologică, Klement se pregătește pentru startul turneului din iunie.

Am mai mulți colegi care au pariat bani pe Olanda după publicarea acelei note. Și dacă Olanda este eliminată de la Cupa Mondială, cred că a doua zi va trebui să lucrez de acasă„, a spus el.

Elena Șerban nu s-ar vedea făcând altceva decât presă. După ce a studiat Mass Media și Publicitate la SNSPA, a mers direct către televiziune în 2003. A fost, pe rând, reporter, redactor, productor ... vezi toate articolele