BUSINESS

Economia Turciei are o revenire spectaculoasă. Cel mai ridicat nivel din ultimii 22 de ani

Economia Turciei are o revenire spectaculoasă. Cel mai ridicat nivel din ultimii 22 de ani

Economia Turciei are parte de o revenire puternică și înregistrează un avans în trimestrul 2 al acestui an de 21,7%. Acesta este cel mai ridicat nivel de la publicarea acestor date, începând cu anul 1999, transmite Reuters, citat de Digi24.

Banca americană de investiţii JPMorgan a anunţat că a revizuit prognoza privind creşterea PIB-ului Turciei în 2021 la 8,4%, de la 6,8%, şi a menţinut nemodificate previziunile pentru 2022, la 3,4%. Un alt mare grup bancar, Goldman, a îmbunătăţit şi mai mult estimarea pentru acest an, la 9,5%, de la 7,5% anterior.

În trimestrul doi din 2021, economia Turciei a urcat cu 0,9% comparativ cu precedentele luni, a informat Institutul de Statistică (TurkStat), citat de Agerpres.

Ritm rapid de creștere pentru economia Turciei

„Per ansamblu, economia Turciei poate înregistra un ritm mai rapid de creştere decât am previzionat, fără o deteriorare a balanţei de plăţi externe, deoarece majorarea cererii externe sprijină evoluţia economiei”, apreciază analiştii de la Goldman.

Guvernul de la Ankara se aşteaptă în acest an la o expansiune de 5,8%, deşi ministrul de Finanţe, Lutfi Elvan, apreciază că avansul economiei ar putea ajunge la 8%, cu performanţa solidă din trimestrul doi din 2021.

Prognoze revizuite în creștere

Şi agenţia de evaluare financiară Moody’s a revizuit prognoza privind creşterea PIB-ului Turciei la 6%, de la 5% anterior, pentru 2021, şi la 3,6%, de la 3,5%, pentru 2022.
Date separate arată că indicatorul Composite Purchasing Managers (PMI) pentru industrie a urcat la 54,1 puncte în august, de la 54 puncte luna precedentă.

Economia turcă ar urma să aibă o performanţă mai bună decât majoritatea ţărilor din G20, după ce anul trecut s-a contractat cu 10,3%. Guvernul a limitat în 2020 impactul pandemiei asupra economiei, utilizând o combinaţie între reducerea ratelor dobânzilor şi măsuri de stimulare finanţate de Guvern, care au majorat consumul, dar au provocat deprecierea lirei turceşti şi creşterea ratei inflaţiei.

Banca Centrală a Turciei a menţinut rata dobânzii la 19%, pentru a cincea lună consecutiv, după ce rata inflaţiei a accelerat în iulie la 18,95%. Lira turcească s-a depreciat cu peste 13% din martie, când a fost numit brusc actualul guvernator al Băncii Turciei, Sahap Kavcioglu.

Image by Steve Buissinne from Pixabay