NEWS

Educație fără telefoane. Țara care interzice complet smartphone-urile în școli

Educație fără telefoane. Țara care interzice complet smartphone-urile în școli
Sursa foto: Arhiva MediaFLUX

Ministrul Educației din Franța, Nicole Belloubet, a anunțat că va introduce în unitățile de învățământ o măsură prin care elevii nu vor mai avea acces la telefoanele mobile în timpul orelor de curs.

Măsura, intitulată pauza digitală, ar urma să se aplice în aproape 200 de școli și licee. Pentru început interdicția se va aplica experimental începând cu ianuarie 2025.

Fără telefoane mobile pentru elevii din Franța

Subiectul a fost abordat în repetate rânduri, însă a fost prezentat în mod oficial marți, 27 august în cadrul unei conferințe de presă susținută de ministrul demisionar al Educației.

Ministrul a vorbit de o interzicerea telefoanelor mobile în aproximativ 200 de unități de învățământ începând cu prima lună a anului viitor. Scopul urmărit constă în introducerea unei pauze digitale și, ulterior, implementarea măsurii la nivel național.

„Experimentarea acestei pauze digitale va începe în această toamnă, în 2024, în aproape 200 de școli secundare, și ar trebui să fie posibilă implementarea acestei pauze digitale la nivel general din ianuarie 2025”, a declarat ministrul Educației din Franța, Nicole Belloubet.

Franța interzice telefoanele în școli
Sursa foto: Arhiva MediaFLUX

Măsura se va aplica de la 1 ianuarie 2025

În mod teoretic, elevii ar trebui să-și lase telefoanele mobile într-un dulap atunci când încep cursurile. În momentul de față școlarii au voie să-și păstreze telefoanele, dar nu le pot folosi. Ministrul Educației a precizat că această măsură reprezintă o consecință a raportului experților „privind impactul expunerii tinerilor la lumina ecranelor”. Un raport întocmit la cererea președintelui Emmanuel Macron.

„Cu toate acestea, nu este vorba de a refuza utilizarea educațională a tehnologiei digitale”, subliniază Nicole Belloubet. Astfel, ministrul a reintrodus utilizarea inteligenței artificiale în școli și licee, solicitând crearea unui sistem de monitorizare specifici sistemului de învățământ francez. „Trebuie să permitem profesorilor să utilizeze inteligența artificială”, a adăugat ministrul de învățământ, potrivit BFMTV.

[email protected] Toma Enescu are o pasiune pentru presă, poezie și politică. Îi place să fie informat și este mereu la curent cu ce se întâmplă în spațiul ... vezi toate articolele