Camera Deputaţilor a adoptat proiectul de modificare a legii privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului. A fost stabilit că se va face și educație sexuală în școli din clasa a VIII-a, doar cu acordul scris al părinților.
Scopul orelor de educație sexuală este prevenirea contractării bolilor cu transmitere sexuală şi a gravidităţii minorelor.
Legea prin care elevii vor învăța despre educația sexuală a trecut cu 224 de voturi „pentru”, unul „contra” şi 49 de abţineri. Au fost dezbateri aprinse pe această temă în Cemera Deputaților.
Deputata USR Simina Tulbure a remarcat că România este pe primul loc la numărul de mame minore.
„Nu suntem la curent cu ce se întâmplă cu elevii noştri, care învaţă despre sex pe internet, din filmele porno, când noi ar trebui să avem oameni specializaţi în şcoli care ar trebui să vorbească despre educaţie sexuală”, a spus Tulbure.
Deputata PNL Mara Calista a spus că dezbaterea pe această temă ar trebui să aibă loc, menţionând că sunt multe cazuri de mame minore în România, boli cu transmitere sexuală la copii sub 15 ani şi cazuri de violenţă domestică cu minore. „Una citim, una sunt recomandările şi alta sunt realităţile în care trăim”, a spus Calista.
La dezbateri, deputatul AUR Alin Coleşa a afirmat că nu este nevoie de „sexualizarea copiilor”.
„Avem nevoie de libertate, nu de ideologie, avem nevoie de libertatea de a ne alege cum ne creştem copiii. Nu avem nevoie de masturbarea copiilor, de ideologie de gen, de avorturi la adolescenţi, de sexualizarea lor într-un cuvânt. O astfel de educaţie ar trebui să aibă la bază nişte concepte sănătoase, ar trebui să fie încurajaţi să diminueze nevoia de atracţie fizică prin promovarea sportului, tot felul de pericole care există în mediul digital legate de aceste aspecte”, a spus Coleşa.