De 3 săptămâni, Elena Gheorghe (36 de ani) trece prin clipe de coșmar și nici familia ei nu se simte prea bine. 11 dintre ei au fost declarați pozitiv COVID-19, iar situațiile nu au fost deloc ușoare pentru o parte dintre ei.
„Prima zi după 3 săptămâni când pot zambi cu adevărat… în tot acest timp am trecut prin toate stările, de la neputință la disperare, de la a accepta tot ce ne e dat la o bucurie imensă că suntem toți bine! Familia mea, 11 membri, am avut Covid, unii cu simptome severe, alții medii, iar ceilalți ușoare. N-am fost în stare și nici nu am avut putere să postez nimic, eu am fost “asistentă” de serviciu la mine acasă pentru 4 oameni dragi care aveau nevoie de medicamente, mâncare, sprijin 24/24, eram pe telefoane și cu ceilalți dar și cu medici, asistenți și vă împărtășesc experiența mea pentru că sunt alături de toți cei care au trecut sau trec prin așa ceva și nu-s puțină din păcate, sunt foarte mulți.”, povestește artista pe Instagram.
Artista s-a lovit în aceste 21 de zile de luptă cu nemilosul virus de limitările sistemului sanitar, însă este recunoscătoare că are alături oameni care au ajutat-o fix în acele momente în care credea ca nu mai are vreo șansă.

„Ne-am lovit de toate problemele sistemului sanitar care este blocat, nu mai sunt locuri în spitale și nu vă spun asta pentru că am văzut la televizor ci pentru că am sunat la fiecare spital în parte, la toate cunoștințele pe care le aveam ca să găsesc un loc pentru un membru care nu mai putea fi tratat acasă. A fost jocul minții, iar saturația lui era din ce în ce mai mică. După ore bune petrecute pe coridorul spitalului, a doua oară căci prima a fost fără succes, o minune a făcut să găsim un loc… apoi pentru că nu răspundea la tratament a fost o cursă pe viață și pe moarte la propriu să găsim un medicament care nu se găsește în spitale, nici în farmacii, practic nicăieri în România (cel puțin la momentul acela), iar timpul era scurt trebuia găsit repede, asta ne-a epuizat psihic, dar cu ajutorul Lui l-am găsit după 2 zile de căutari prin niște oameni minunați cărora le vom fi recunoscători mereu.”, a mai spus Elena Gheorghe.
„Acum ne recuperăm fizic, dar mai ales psihic pentru că n-a fost ușor, dar mulțumim mereu că ne-a fost dat să întâlnim îngeri care au venit să ne salveze.
Mii de mulțumiri: doamnei dr. Savu, dr. Cârciumaru, asistenților de la Spitalul Militari, dr. Brotac, dr. Grindei, asistentelor care au venit acasă să facă perfuzii, oamenilor care ne-au ajutat să găsim medicamentul, tuturor celor care au fost alături de noi, celor care s-au rugat pentru noi și bineînțeles celui de Sus pentru ca El este cel care a făcut ca totul să fie posibil.”, a conchis artista.
Cu o săptămână în urmă, Elena Gheorghe își îngrijora fanii cu o postare cumva în context:
View this post on Instagram