NEWS

Elena Lasconi cere răspunsuri: ”Ce au făcut instituțiile statului de am ajuns aici?”

Elena Lasconi cere răspunsuri Ce au făcut instituțiile statului de am ajuns aici
Sursă foto: Facebook

Președintele USR, Elena Lasconi cere răspunsuri după anularea alegerilor prezidențiale de către Curtea Constituțională. Aceasta se întreabă cum s-a ajuns să reintrăm în sfera de influență a rușilor și, în același timp, face apel la calm și gândire limpede.

Elena Lasconi cere răspunsuri

După ce prima sa reacție de după decizia CCR a fost destul de vehementă, Elena Lasconi își mai nuanțează discursul și ne asigură că a înțeles lupta împotriva influenței rusești. În același timp, ea cere socoteală instituțiilor statului care au permis această situație.

”Astăzi, dacă democrația noastră nu s-ar fi dovedit atât de fragilă, am fi mers la vot. Și le mulțumesc, încă o dată, celor care m-au sprijinit în această perioadă și m-ar fi votat și astăzi. Le mulțumesc și îi mai asigur o dată că am înțeles foarte clar că nu este vorba despre mine, ci despre lupta extrem de importantă pe care trebuie să o dăm ca să nu reintrăm în sfera de influență a rușilor.

Astăzi este o zi importantă, la fel ca mâine, să cerem răspunsuri. Ce au făcut instituțiile statului de am ajuns aici? Cine răspunde, într-un final, pentru că propaganda rusă și-a făcut de cap la noi?

Indiferent ce ne vor aduce următoarele zile, eu cred că este extrem de important să rămânem calmi într-un moment tensionat. Să rămânem calmi și să cerem răspunsuri de la cei care au obligația să le prezinte public. Să nu uităm că am ajuns aici și pentru că organismele statului responsabile cu menținerea ordinii și cu respectarea legii in România nu și-au făcut datoria la timp.

România nu poate să valseze după cum cântă Rusia lui Putin! De noi ține să ieșim din nebunia ultimelor săptămâni mai uniți, mai bine informați și mai puternici în fața atacurilor care capătă diverse forme.”, scrie Elena Lasconi pe pagina sa de Facebook.

USR își face strategia pentru viitor

Totodată, candidata la președinție subliniază eforturile pe care le-a făcut în campanie pentru drumul pro-european și îndeamnă la calm și la o strategie puternică pentru viitor.

”Toate demersurile făcute de mine sunt pentru a-i asigura pe români, dar și țările occidentale că drumul nostru este proeuropean și pro-NATO.

Din postura de candidat la Președinție am încercat să fac o serie de demersuri prin care să asigur aliații noștri că, prin mine, România va avea în continuare siguranța drumului european și consolidarea valorilor occidentale și nord-atlantice. Nu a fost și nu este vorba despre mine, ci despre viitorul nostru, al tuturor. Chiar nu sunt cuvinte mari, ci realitatea pe care o trăim.

Vă asigur că vocea voastră a fost auzită și că neliniștea voastră o percep la întreaga ei intensitate.
Îndemnul meu în aceste zile tulburi este la calm și gândire limpede. Vom trece împreună prin toate, învățând din aceste lecții.
Nu ura, nu nervii, nu strigătul ne vor duce într-o poziție mai bună, ci calmul, discuțiile coerente și o bună strategie puternică pentru viitor.
Îmi doresc o Românie puternică în Europa și știu că așa va fi dacă suntem uniți!”, mai scrie Elena Lasconi.

Elena Șerban nu s-ar vedea făcând altceva decât presă. După ce a studiat Mass Media și Publicitate la SNSPA, a mers direct către televiziune în 2003. A fost, pe rând, reporter, redactor, productor ... vezi toate articolele
Parteneri
Cum arăta casa lui Paris Hilton înainte de a fi făcută scrum de incendiile din Los Angeles. A fost cumpărată în 2021, cu 8,4 milioane $
Cum arăta casa lui Paris Hilton înainte de a fi făcută scrum de incendiile din...
Planta pe care e bine să o pui pe calorifer. Îmbunătățește aerul din cameră
Planta pe care e bine să o pui pe calorifer. Îmbunătățește aerul din cameră
Investiţie de 5 miliarde de dolari pentru una dintre cele mai mari fabrici de desalinizare din lume
Investiţie de 5 miliarde de dolari pentru una dintre cele mai mari fabrici de desalinizare...
Unde poți verifica dacă angajatorul tău are datorii la stat. Lista albă va fi publicată de ANAF
Unde poți verifica dacă angajatorul tău are datorii la stat. Lista albă va fi publicată...
Horoscop rune 13-19 ianuarie 2025. Porți o povară grea pe care cei din jur nu o văd. De tine depinde să scapi de ea!
Horoscop rune 13-19 ianuarie 2025. Porți o povară grea pe care cei din jur nu...
Este legal să depășești prin dreapta, pe banda 1? Ce scrie, de fapt, în Codul Rutier
Este legal să depășești prin dreapta, pe banda 1? Ce scrie, de fapt, în Codul...
Şi iată că iese la iveală preţul Schengenului: Gazele din Marea Neagră vor merge în Austria şi Germania
Şi iată că iese la iveală preţul Schengenului: Gazele din Marea Neagră vor merge în...
Boala ciudată de care suferă tot mai mulţi oameni după ce înlocuiesc lucrul cu vacanţa. Pentru ei, concediul începe cu un coşmar
Boala ciudată de care suferă tot mai mulţi oameni după ce înlocuiesc lucrul cu vacanţa....
Locul superb din România care atrage sute de străini, an de an. Pe timp de iarnă arată ca un adevărat colț de Rai
Locul superb din România care atrage sute de străini, an de an. Pe timp de...
O nouă taxă de la Primărie. Proprietarii de locuințe o plătesc din 2025. Se achită anual în România
O nouă taxă de la Primărie. Proprietarii de locuințe o plătesc din 2025. Se achită...
Momentul care a schimbat internetul pentru totdeauna. Istoria bătăliei online
Momentul care a schimbat internetul pentru totdeauna. Istoria bătăliei online
Protest în Capitală: Un bărbat asupra căruia a fost găsită o sumă mare bani, dus la poliţie
Protest în Capitală: Un bărbat asupra căruia a fost găsită o sumă mare bani, dus...
Oraşul din România care lasă în urmă marile Capitale europene: după investiţii de 2,5 mld. de euro, a devenit oraşul unde toţi vor să trăiască
Oraşul din România care lasă în urmă marile Capitale europene: după investiţii de 2,5 mld....
Cine se ascunde, de fapt, în spatele cunoscutului lanţ de supermarketuri Mega Image
Cine se ascunde, de fapt, în spatele cunoscutului lanţ de supermarketuri Mega Image
Patinoar la tine acasă. Produsul care te ajută să îți transformi sufrageria într-un loc de poveste
Patinoar la tine acasă. Produsul care te ajută să îți transformi sufrageria într-un loc de...
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau...
Ministrul Finanțelor lovește din plin zvonurile. TVA-ul rămâne neschimbat, guvernul nu ia în calcul majorarea
Ministrul Finanțelor lovește din plin zvonurile. TVA-ul rămâne neschimbat, guvernul nu ia în calcul majorarea
Cum arată casa Ilinei Pârvu de la Visuri la Cheie, după ce a fost renovată de PRO TV
Cum arată casa Ilinei Pârvu de la Visuri la Cheie, după ce a fost renovată...