NEWS

Elena Udrea și Ioana Băsescu, din nou în fața instanței. Credeau că au scăpat prin prescrierea faptelor

Elena Udrea și Ioana Băsescu din nou în fața instanței. Credeau că au scăpat prin prescrierea faptelor
sursa foto: Impact.ro

Elena Udrea și Ioana Băsescu, din nou în fața instanței. Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) va judeca, miercuri, pe fond, recursul în casație, introdus de DNA în dosarul Elenei Udrea și Ioanei Băsescu, privind finanțarea campaniei electorale a lui Traian Băsescu la prezidențialele din 2009. Cele două credeau că au scăpat prin prescrierea faptelor.

DNA a solicitat recurs în casație

Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) a introdus la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie o cale extraordinară – recursul în casaţie – încearcă să obţină astfel anularea deciziei Instanţei supreme din 11 iulie, atunci când s-a dispus încetarea procesului împotriva celor două, pe motiv că faptele s-au prescris, cu toate că magistraţii au constatat că există dovezi care ar atesta vinovăţia lor.

”În temeiul art. 440 alin. (4) Cod procedură penală, admite, în principiu, cererea de recurs în casaţie formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie împotriva deciziei nr. 232/A din data de 11 iulie 2023 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia penală, în dosarul nr. 5230/2/2017. Trimite cauza în vederea judecării recursului în casaţie la completul C8, în compunere de trei judecători. Fixează termen de judecată, în şedinţă publică, la data de 22 noiembrie 2023″, a decis ICCJ la începutul lunii noiembrie, potrivit DCNews.

Acţiunea introdusă de procurori se întemeiază pe decizia Curţii de Justiţie a Uniunii Europene care oferă posibilitatea judecătorilor români să nu aplice două decizii ale Curţii Constituţionale şi o hotărâre a Instanţei supreme privind prescrierea pedepselor, dacă prin aceasta se încalcă dreptul UE.

Sunt mai multe interpretări cu privire la punerea în practică a hotărârii CJUE, opinia majoritară fiind că judecătorii români trebuie să aplice cele două decizii ale CCR, dar nu şi pe cea a Instanţei supreme privind retroactivitatea.

Se aşteaptă ca ICCJ să dea, la solicitarea Parchetului General, o dezlegare privind aplicarea deciziei CJUE.

Elena Udrea și Ioana Băsescu, din nou în fața instanței

În 11 iulie, Instanţa supremă a dispus încetarea procesului penal împotriva Elenei Udrea pe motiv că faptele s-au prescris, fiindu-i anulată o condamnare de 8 ani primită la instanţa de fond. În acelaşi dosar, ICCJ a dispus încetarea procesului penal şi în cazul Ioanei Băsescu, fiica fostului preşedinte Traian Băsescu, care avea o condamnare de 5 ani pentru instigare la delapidare şi spălarea banilor.

Atunci au fost anulate toate condamnările primite și de ceilalţi inculpaţi din dosar: Gheorghe Nastasia (fost secretar general al Ministerului Dezvoltări), care avea o pedeapsă de 6 ani în primă instanţă pentru luare de mită; Victor Tarhon (fost preşedinte al Consiliului Judeţean Tulcea), care primise la fond 4 ani cu suspendare pentru luare de mită; Ioan Silviu Wagner (director general al companiei Oil Terminal), condamnat în primă instanţă la 3 ani cu suspendare pentru delapidare.

Mihnea Tălău. Redactor la MediaFlux. Dedicat presei încă din 1998. Am o diplomă în Drept, un „mic” masterat și o scoală de jurnalism. Am avut norocul și onoarea de a face parte, în decursul ... vezi toate articolele