La fel ca elevii din sistemul public de învățământ și cei din școlile private au dreptul la patru tipuri de burse în anul școlar 2024-2025 și anume: burse de excelență olimpică I și II, sociale și tehnologice.
Elevii incluși în sistemul priva de învățământ pot beneficia la rândul lor de burse de excelență olimpică I și II, tehnologice și, în anumite situații pot primi și burse sociale, în condițiile prevăzute de art. 108 din Legea Învățământului Preuniversitar nr. 198/2023.
„(1) Elevii de la cursurile cu frecvenţă de zi din învăţământul preuniversitar de stat obligatoriu beneficiază de burse.
(15) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), elevii din unităţile de învăţământ preuniversitar particular şi confesional beneficiază, de la bugetul de stat, din sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat, de:
Pentru anul școlar 2024-2025, cuantumul burselor prevăzute de ministerul Educației este următorul:

Beneficiarii vor intra în posesia burselor în data de 20 a fiecărei luni. Prima tranșă fiind plătită în luna noiembrie. Doar că, și în acest an pentru plata burselor se va folosi aceeași metodologie ca în anii precedenți, fapt ce ar putea produce întârzieri în livrarea banilor. Sumele aferente burselor vor ajunge mai întâi pe la Consiliile Locale și ulterior la școli.
În cursul anului școlar precedent bursele de excelență pentru elevii de la școlile private au ajuns cu o întârziere de peste două săptămâni față de termenul stabilit de ministerul Educației. În tot acest timp, 8.500 de elevi din sistemul public de învățământ cu medii generale sub 5 au beneficiat de bursele de merit.
Mai grav este că la începutul anului, din cauza unui act normativ elaborat de ministerul Educației mii de elevi printre care și olimpici premiați internațional nu își primiseră banii pe ultimele 5 luni de cursuri, potrivit Edupedu.ro.