Chiar înainte de începerea anului școlar, elevii se solidarizează cu profesorii. Aceștia anunță că, începând de luni, 8 septembrie 2025, intră în grevă japoneză în semn de revoltă față de măsurile Guvernului.
Asociația Vâlceană a Elevilor (AVE) susține sindicaliștii din educație și cere guvernului să renunțe la tăierile și restricțiile din școli.
‘Solicităm renunțarea imediată la aceste decizii și deschiderea unui dialog real cu elevii, profesorii și părinții. Este inacceptabil ca echilibrarea bugetului să se facă prin sacrificarea educației, în timp ce marea evaziune fiscală rămâne insuficient combătută, achizițiile publice păguboase marcate de corupție persistă, iar sinecurile și privilegiile nejustificate sunt ocolite.
Educația este un drept fundamental și o investiție strategică, nu un rând ușor de tăiat într-un tabel contabil. Măsurile propuse lovesc simultan în motivația elevilor, în condițiile de muncă ale profesorilor și în accesul la școală al copiilor din medii defavorizate’, susțin reprezentanții elevilor din județul Vâlcea într-un comunicat de presă, citat de Agerpres.
Reprezentanții AVE au anunțat că susțin astfel acțiunile declanșate la nivel național și luni, la deschiderea noului an școlar, își îndeamnă membrii să li se alăture.
‘Vom participa pe 8 septembrie la protestul național din București și ne vom alătura și altor manifestații pașnice desfășurate în această perioadă.
Totodată, AVE se alătură inițiativei elevilor de a desfășura greva japoneză și îi îndeamnă pe toți să poarte banderola albă pe întreaga perioadă a protestelor. Acest gest simplu, dar puternic, reprezintă un simbol clar al nedreptăților create față de elevi și al opoziției față de deciziile care pun în pericol viitorul educației’, se mai arată în comunicatul citat.