Elevii vor avea nota scăzută la purtare dacă lipsesc de la școală nemotivat! Numărul de absențe a fost modificat și vine cu noi sancțiuni pentru cei mici. Astfel, elevii care și-au făcut un obicei din a lipsi nemotivat de la orele de curs riscă să aibă scăzută nota la purtare după ce un proiect de modificare a statutului elevului, aflat pe masa Ministerului Educației, dublează intervalul de absențe nemotivate la care nota la purtare poate fi scăzută cu câte un punct.
Astfel, proiectul prevede nota scăzută la purtare pentru cei care au 20 de absențe nemotivate. Comisia de Dialog Social din cadrul Ministerului Educației va discuta marți despre acest proiectul conform căruia elevii care au peste 20 de absențe nemotivate să aibă un punct scăzut la purtare, scrie România TV.
Potrivit noului proiect aflat pe masa Ministerului Educației, sancțiunea este valabilă și pentru învățământul primar, prin scăderea calificativelor la purtare pentru elevii din acest ciclu școlar. Această modificare este prevăzută în proiect la articolul 27 din Statutul Elevului.
În aceste momente articolul 27 aflat în vigoare acum, prevede:
Art. 27
(1) Pentru toţi elevii din învățământul preuniversitar, la fiecare 10 absenţe nejustificate pe semestru din totalul orelor de studiu sau la 10% absenţe nejustificate din numărul de ore pe semestru la o disciplină sau modul, va fi scăzută nota la purtare cu câte un punct.
(2) Elevii care au media la purtare mai mica decât 9 în anul şcolar anterior, nu pot fi admişi în unităţile de învăţământ cu profil militar, confesional şi pedagogic.
Modificările propuse în proiect:
(1) Pentru toţi elevii din învăţământul primar, la fiecare 20 absenţe nejustificate pe an școlar, din totalul orelor de studiu sau la 10% absenţe nejustificate din numărul de ore pe an școlar la o disciplină de studiu, va fi scăzut calificativul la purtare, gradual, de la Foarte bine la Bine, Suficient, Insuficient.
(1^1)) Pentru toţi elevii din învăţământul gimnazial și liceal, la fiecare 20 absenţe nejustificate pe an școlar, din totalul orelor de studiu sau la 10% absenţe nejustificate din numărul de ore pe an școlar la o disciplină de studiu/modul de specialitate, va fi scăzută nota la purtare cu câte un punct.
Elevii din 10 județe intră în vacanță încă de vineri, după terminarea cursurilor. Este vorba despre elevii din județele Argeș, Bihor, Bistrița-Năsăud, Călărași, Cluj, Dâmbovița, Gorj, Hunedoara, Teleorman, Prahova. Acești elevi vor fi în vacanță în intervalul 13 – 17 februarie, urmând să revină la școală pe 20 februarie.
Cu excepția județelor Ilfov și Suceava, restul elevilor (Constanța, Tulcea, Giurgiu, Ialomița, Olt, Dolj, Mehedinți, Caraș-Severin, Timiș, Vâlcea Buzău, Brăiia, Galați, Vrancea, Bacău, Vaslui, Neamț, Iași, Botoșani, Satu Mare, Sălaj, Maramureș, Arad, Timiș, Alba, Sibiu. Brașov, Covasna, Harghita, Mureș), inclusiv cei din București, vor intra vacanță în 20 februarie 2023 și vor reveni la cursuri pe 27 februarie, când pentru unii elevi începe Săptămâna Verde.
Următoarea vacanţă a elevilor va avea loc din 7 aprilie până pe 18 aprilie.
cursuri: luni, 5 septembrie 2022 – vineri, 21 octombrie 2022;
vacanță: sâmbâtă, 22 octombrie 2022 – duminică, 30 octombrie 2022;
cursuri: luni, 31 octombrie 2022 – joi, 22 decembrie 2022
vacanța de iarnă: vineri, 23 decembrie 2022 – duminică, 8 ianuarie 2023;
cursuri: luni, 9 ianuarie 2023 – vineri, 3 februarie 2023, respectiv vineri, 10 februarie 2023, sau vineri, 17 februarie 2023, la decizia
inspectoratelor școlare județene/al Municipiului București, după caz;
vacanță: o săptămână, la decizia inspectoratelor școlare județene/al Municipiului Bucuresti, în perioada 6 – 26 februarie 2023;
cursuri: luni, 13 februarie 2023, respectiv luni, 20 februarie 2023, sau luni, 27 februarie 2023, la decizia inspectoratelor școlare
județene/al Municipiului București, după caz, până joi, 6 aprilie 2023;
vacanță de Paște: vineri, 7 aprilie 2023 – marți, 18 aprilie 2023;
cursuri: miercuri, 19 aprilie 2023 – vineri, 16 iunie 2023;
vacanța de vară: sâmbătă, 17 iunie 2023