Elevii vor fi rotiți în bănci la fiecare modul din cadrul anului școlar, indică un proiect de metodologie elaborat de Ministerul Educației și pus în dezbatere publică.
Proiectul are ca scop „monitorizarea, identificarea, evaluarea, prevenirea şi combaterea segregării școlare în învățământul preuniversitar”.
Două dintre măsurile propuse sunt rotirea elevilor în bănci și evitarea așezării elevilor din grupuri vulnerabile în ultimele două bănci.
Pentru „combaterea segregării școlare”, diriginții și învățătorii vor decide mutarea (rotirea) elevilor în bănci, cel puțin o dată pe modul.
Modalitatea în care se realizează rotirea rămâne la latitudinea cadrelor didactice. Chiar dacă mutarea se face aleatoriu, este sugerat ca elevii care aparțin unor grupuri vulnerabile să nu fie așezați în ultimele bănci.
Segregarea este definită drept o formă gravă de discriminare care are drept consecință „accesul inegal al copiilor la o educație de calitate, încălcarea exercitării în condiții de egalitate a dreptului la educație, precum și a demnității umane“.
Cauzele cele mai frecvente care duc la apariția segregării școlare sunt criteriul etnic, criteriul dizabilității și / sau cerințelor educaționale speciale, criteriul performanțelor școlare, precum și criteriul mediului de rezidență.