Elon Musk, învins de o româncă.. O ingineră de origine română care a fost concediată de la Tesla în anul 2014, după ce a semnalat anumite probleme de siguranță, a câștigat în instanță împotriva fostului ei angajator, Elon Musk.
Cristina Bălan a lucrat timp de 4 ani ca inginer de proiectare la Tesla. Ea a fost dată afară după ce a reclamat că există un defect de proiectare care ar putea afecta frânarea mașinilor companiei lui Musk.
Românca a fost acuzată public de Tesla că a utilizat resursele companiei pentru un „proiect secret”. Bălan a negat în mod constant acuzația și a decis să pornească un proces de defăimare împotriva companiei, în anul 2019.
Plângerea româncei împotriva companiei lui Musk a fost inițial respinsă de un magistrat, însă, acum, un grup de judecători de apel din California a anulat această decizie în favoarea ei și i-a dat câștig de cauză.
Inginera de origine română a declarat pentru BBC că vrea în prezent să se confrunte cu Elon Musk și compania lui în instanță.
„Sperăm că vom începe un nou proces și vom avea șansa de a-l înfrunta pe Elon Musk în fața unui juriu și a unui judecător”, a declarat Cristina Bălan.
Într-un interviu acordat sursei citate anul trecut, românca a declarat că este hotărâtă să își dovedească nevinovăția de dragul fiului ei.
De asemenea, ea a mai dezvăluit atunci că este în remisie de la cancerul de sân în stadiul 3, iar cea mai mare îngrijorare a ei era că s-ar putea să nu mai trăiască până la decizia finală a instanței.