Ema Oprișan l-a dat uitării pe Răzvan Kovacs, bărbatul alături de care a trăit una dintre cele mai tumultoase perioade din viața sa. După întoarcerea de la Insula Iubirii, cei doi au aflat că vor fi părinți și au sperat ca acest pas să le repare căsnicia, însă lucrurile au luat o întorsătură neașteptată, iar acum fiecare dintre ei trăiește o poveste de dragoste alături de o altă persoană.
Ema Oprișan și Răzvan Kovacs au format unul dintre cele mai controversate cupluri din showbizul românesc. Cei doi au devenit cunoscuți după ce au participat la Insula Iubirii, acolo unde bărbatul și-a înșelat partenera în nenumărate rânduri. La finalul emisiunii, cei doi au ales să meargă acasă separat, însă la câteva luni distanță au decis să își mai dea o șansă.
Șocul fanilor a venit după ce Ema a dezvăluit că este însărcinată cu Răzvan și că urmează să aducă pe lume o fetiță. Deși mulți ar fi crezut că o asemenea etapă le-ar putea repera relația, la scurt timp după nașterea Lunei, cei doi au ajuns la divorț.
Se pare că Ema Oprișan a trecut, în sfârșit, peste relația cu Răzvan. Bruneta a postat deja pe rețelele de socializare prima fotografie cu noul său iubit, iar fanii s-au bucurat să o vadă fericită din nou.

„Într-o lume plină de „Pământul nu se învârte în jurul tău”, alege-l pe cel care ar învârti lumea întreagă doar pentru tine”, a scris Ema Oprișan pe rețelele de socializare, alături de fotografie.
Pe de cealaltă parte, și Răzvan Kovacs și-a refăcut viața după divorț. Inițial, acesta a avut o idilă romantică cu Ella Vișan, fostă concurentă la Insula Iubirii, alături de care a și participat la podcastul lui Bursucu. Deși mulți credeau că întrei ei se va naște o poveste de dragoste de lungă durată, relația lor s-a încheiat rapid, iar acum se pare că DJ-ul este din nou îndrăgostit.
De această dată, Răzvan nu mai formează un cuplu cu o persoană publică.