NEWS

Rezolvarea SUBIECTELOR la Evaluarea Națională 2024. Absolvenții claselor a VIII-a au susținut prima probă a examenului, la Limba și literatura română UPDATE

Rezolvarea SUBIECTELOR la Evaluarea Națională 2024. Absolvenții claselor a VIII-a au susținut prima probă a examenului la Limba și literatura română UPDATE
Sursa foto: Stirileprotv.ro

Marți, 25 iunie, absolvenții de gimnaziu au susținut primele examene din cadrul testelor de Evaluarea Națională. S-au înscris peste 160.000 de absolvenți ai claselor a VIII-a pentru proba scrisă la Limba și literatura română.

UPDATE: Rezolvarea subiectelor de la Evaluarea Națională 2024

Profesorul Cătălin Zaman a rezolvat pentru Edupedu.ro subiectele de la Evaluare Națională.

 „Prima impresie a fost că subiectele comportă un grad de dificultate puțintel mai ridicat față de cele de anul trecut”, spune profesorul.

„Le-am analizat comparativ, cerințele par a fi o copie la indigo a subiectelor din 2023, doar că la partea de gramatică a fost, cred, o idee mai complicat. Ceea ce nu cred că este neapărat rău, întrucât departajarea elevilor se va face mai bine”, consideră Cătălin Zaman.

Subiectele primite de elevi au numărat texte suport din Constantin Chiriţă – „Cireșarii” și din Cella Delavrancea – „Portret”. La subiectul al II-lea, elevii au avut de făcut o compunere în care să caracterizeze un personaj.

UPDATE: Subiecte Evaluare Națională 2024 Limba și Literatura română

Au apărut subiectele la Limba și Literatura Română, acestea pot fi accesate aici.

Ministerul Educației precizează că subiectele și baremul de corectare vor fi disponibile pe site-ul subiecte.edu.ro, în fiecare zi cu probă scrisă, începând cu ora 15:00.

Știre inițială

Evaluarea Națională va continua cu testele de la matematică și limba și literatura maternă, probe care se vor susține pe 27 respectiv 28 iunie.

Evaluarea Națională, prima probă

Subiectele și baremul de corectare pentru examenul la Limba și Literatura română vor fi publicate oficial de Ministerul Educației (edu.ro) în jurul orei 15:00. Pentru fiecare probă scrisă elevii au la dispoziție 120 de minute pentru rezolvarea subiectelor. La începutul fiecărui examen, candidații vor completa colțul din dreapta al foii cu datele personale.

La Evaluarea Națională din acest an s-au înscris peste 160.400 de candidați, potrivit unui anunț al Ministerului Educației. Elevii vor folosi doar cerneală sau pixuri cu pastă albastră. Pentru desene și scheme se vor folosi doar creioane. De menționat este faptul că subiectele rezolvate pe ciornă nu vor fi luate în considerare.

Evaluarea Națională 2024
Sursa foto: Stirileprotv.ro

Este strict interzis

De asemenea, se pot cere pagini suplimentare pentru rezolvarea subiectelor. Totodată, pentru a corect o greșeală, elevii vor tăia cu o linie orizontală pasajul greșit, după care vor completa alături varianta corectă. După cele două ore de examen, elevii vor preda lucrările, indiferent dacă au terminat sau nu toate subiectele.

Este strict interzis folosirea instrumentelor de calcul în timpul probelor scrise. Excepție fac doar mijloacele compensatorii permise doar candidaților cu tulburări de învățare.  De asemenea, accesul în sala de examen cu manuale, dicționare, cărți, notițe, ciorne, rezumate sau telefoane mobile este strict interzis.

evaluare națională elevi Începe Evaluarea Națională 2024
sursă foto: Inquam Photos / George Călin

Calendar Evaluare Națională 2024

  • 25 iunie 2024 – Proba scrisă la Limba română;
  • 27 iunie 2024 – Proba scrisă la Matematică;
  • 28 iunie 2024 – Proba scrisă la Limba maternă;
  • 3 iulie 2024 – Afișarea rezultatelor înaintea contestațiilor (până la ora 14:00);
  • 3 iulie (orele 16 – 19) și 4 iulie 2024 (ora 08:00 – ora 12:00) – Depunerea contestațiilor
    4 – 9 iulie 2024 – Soluționarea contestațiilor;
  • 9 iulie 2024 – Afișarea rezultatelor finale după soluționarea contestațiilor.
toma@mediaflux.ro Toma Enescu are o pasiune pentru presă, literatură și politică. Îi place să fie informat și este mereu la curent cu ce se întâmplă în ... vezi toate articolele