Sunt numeroase obiceiuri de Sfântul Ioan Botezătorul pe care fiecare dintre noi trebuie să le respecte. Este ziua în care îl cinstim pe cel care l-a botezat pe Mântuitorul Iisus Hristos în râul Iordan.
Sfântul Ioan Botezătorul este prăznuit în fiecare pe data de 7 Ianuarie, la o zi după Bobotează, pe 6 Ianuarie, când a fost botezat Iisus Hristos. Sfântul Ioan Botezătorul s-a născut în familia preotului Zaharia. Pe mama sa o chema Elisabeta și era rudă cu Fecioara Maria, mama lui Iisus Hristos, potrivit Libertatea.
Sfinte Ioane, Sfinte Botezătorule, tu ai fost chemat de Dumnezeu, încă înainte de a te naște, să-i pregătești pe oameni pentru venirea Fiului Său, iar mulțimile atrase de faima sfințeniei tale și de puterea Duhului Sfânt, ca cel al profetului Ilie, primeau botezul pocăinței în semn de convertire la Dumnezeu. Tatăl ceresc ți-a destăinuit pe Fiul Său, când a voit să fie botezat de tine și tu l-ai făcut cunoscut ucenicilor tăi, zicând: „Iată mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii!”
Această chemare atât de mare, pe care însuși Mântuitorul nostru a recunoscut-o, când a spus că nu s-a născut un om mai mare decât tine, nu te-a făcut mândru, ci ți-a dat cea mai adâncă smerenie, pe care ai exprimat-o cu aceste cuvinte:: „Nu sunt vrednic să-I dezleg cureaua încălțămintei. Și El trebuie să crească, iar eu să mă micșorez!”
Tu ai voit să-ți jertfești viața pentru a apăra sfințenia căsătoriei, înfruntându-l pe regele Irod, care tăria nelegitim cu soția fratelui său. Te rugăm mijlocește-ne la Dumnezeu o sinceră convertire și o iubire puternică față de El, ca să-l urmăm tot timpul vieții noastre, iar la sfârșit să-L preamărim pentru toată veșnicia. Amin!