EXCLUSIV

EXCLUSIV. Alegeri prezidențiale 2024. Cine va fi noul Președinte al României? Cetățenii au răspunsul | VIDEO

EXCLUSIV. Alegeri prezidențiale 2024. Cine va fi noul Președinte al României Cetățenii au răspunsul | VIDEO
SURSĂ FOTO: MEDIAFLUX.RO

Ne pregătim de alegeri prezidențiale. În 2024 cetățenii vor decide cineva va fi Președintele României, însă, până atunci, reporterii Mediaflux.ro au stat de vorbă cu românii simpli, de pe stradă, ca să le afle opinia. Iată ce spun aceștia.

Alegeri prezidențiale 2024. Cine va fi noul Președinte al României?

Ce au spus cetățenii în fața microfonului Mediaflux.ro?

„Dacă îmi dați alegeri o să vă spun, dacă nu, cred că o să rămână tot Iohannis.”, a spus tânărul George, de 26 de ani.

Totalmente neinteresată de subiect a fost doamna Maria, de 50 de ani, alegător în toată putere cuvântului care a spus că nu o interesează absolut deloc acest subiect.

„Nu mă interesează. Eu sunt sinceră. Nu mă interesează deloc!”, a spus aceasta.

„Eu sunt fan Dragnea – Ponta. Sper să avem un președinte, nu ca acum, este strigător la cer”, a spus altcineva.

„Mamă, cu politica stau prost eu, că mă enervează foarte tare. Ce aș vrea eu să fie în țara asta, aș vrea să fie cineva tânăr, nu cu bani”, a adăugat o doamnă.

România va avea toate tipurile de alegeri în 2024

În 2024 în România vor fi organizate alegeri prezidențiale pentru prima dată, în același timp, cu cele parlamentare și locale după 2008 și cu cele europarlamentare după 2014. Mai exact, 2024 este primul an în care toate cele patru alegeri se desfășoară în același an.

La capitolul candidați, așa cum lesne se poate observa și din răspunsurile cetățenilor, lucrurile nu sunt încă stabilite și nici anunțate. Pe surse și în pură teorie, pentru alegerile prezidențiale din noiembrie 2024, liberalii l-ar putea propune pe Nicolae Ciucă, fost prim-ministru, în timp ce candidatului Partidului Social Democrat ar putea fi Mircea Geoană, însă nu există vreo confirmare în acest sens.

„În PSD nu s-a luat nicio decizie şi îmi menţin părerea că statutul PSD trebuie modificat şi candidatul pentru funcţia de preşedinte al României trebuie ales de baza partidului şi nu de un număr limitat de oameni. Trebuie să aibă loc o competiţie internă pentru această desemnare”, a afirmat Ciolacu, care a evitat să spună dacă Geoană s-ar putea număra printre candidați, potrivit adevărul.ro.

Nici Radu Oprea nu a emis încă o părere pertinentă în ceea ce privește candidatul din partea PSD la alegerile prezidențiale din 2024.

„Cred ca este încă prea devreme să discutam acest subiect, plus că avem o iarnă care nu va fi deloc uşoara în faţa noastră. La PSD, dar şi în coaliţie, suntem orientaţi ca iarna să fie trecută în condiţii suportabile pentru români, atât de către cei vulnerabili, cât şi de cei din mediul de afaceri.

Acestea sunt eforturile si ţintele din aceasta perioadă. Sigur că domnul Geoană ocupă o funcţie extrem de onorantă pentru Romania. Lucrurile vor fi poate anunţate de toţi cei care vor intra în cursa prezidenţială probabil ceva mai încolo”, a afirmat Radu Oprea, potrivit sursei de mai sus.

Ileana Voicu Ghinea este absolventă a Facultății de Jurnalism, din cadrul Univerității Media. A debutat în presă în anul 2004, în echipa Revistei Apropo, a lucrat și pentru Revista Pro TV Magazin, ... vezi toate articolele
Citește un #secretstory
Un raport CIA din 1980 a fost desecretizat. Cum era văzută România de serviciile americane și cum era descris Ceaușescu
#secretstory
05 Dec. 23

Un raport CIA din 1980 a fost desecretizat. Cum era văzută România de serviciile americane și cum era descris Ceaușescu

Povestea extraordinară a vulturului Ilie. A locuit mult timp în zona gării Buzău iar uciderea lui a stârnit o adevărată revoltă în oraș
#secretstory
05 Dec. 23

Povestea extraordinară a vulturului Ilie. A locuit mult timp în zona gării Buzău, iar uciderea lui a stârnit o adevărată revoltă în oraș

De unde provine numele celor mai cunoscute cartiere din București. Povești de mult uitate dar păstrate din Capitală
#secretstory
04 Dec. 23

De unde provine numele celor mai cunoscute cartiere din București. Povești de mult uitate, dar păstrate, din Capitală

Chefurile de pomină ale actorilor. Cum petreceau Ștefan Iordache și Gheorge Dinică la Șarpele Roșu pe muzica lui Nelu Ploieșteanu
#secretstory
03 Dec. 23

Chefurile de pomină ale actorilor. Cum petreceau Ștefan Iordache și Gheorge Dinică la Șarpele Roșu, pe muzica lui Nelu Ploieșteanu

Băiatul rău din cinematografia română. Avea nume de scenă a trăit aproape 100 de ani și a jucat cu toti greii
#secretstory
02 Dec. 23

”Băiatul rău” din cinematografia română. Avea nume de scenă, a trăit aproape 100 de ani și a jucat cu toti ”greii”

EXCLUSIV
EXCLUSIV. Am testat dieta Alinei Pușcaș 3-3-3 orez legume și fructe. Cum a fost și cât am slăbit
EXCLUSIV
05 Dec. 23

EXCLUSIV. Am testat dieta Alinei Pușcaș: 3-3-3, orez, legume și fructe. Cum a fost și cât am slăbit

Reportaj. Ce nu s-a văzut la TV din Parada de 1 Decembrie. Cât de aglomerat a fost de fapt 8222A fost frumos n-am văzut nimic8221 FOTO și VIDEO
EXCLUSIV
01 Dec. 23

Reportaj. Ce nu s-a văzut la TV din Parada de 1 Decembrie. Cât de aglomerat a fost de fapt: „A fost frumos, n-am văzut nimic” FOTO și VIDEO

EXCLUSIV. Antonia a refuzat o 8222propunere indecentă8221 de 900.000 de euro Artista i-a spus NU celui supranumit 8222Regele pariurilor din România8221
EXCLUSIV
30 Nov. 23

EXCLUSIV. Antonia a refuzat o „propunere indecentă” de 900.000 de euro! Artista i-a spus NU celui supranumit „Regele pariurilor din România”

EXCLUSIV. Primăria S6 primește 93 de BANI pe zi pentru fiecare metru închiriat de Untold la târgul de Crăciun. Comercianții plătesc în schimb sute de euro zilnic | UPDATE
EXCLUSIV
28 Nov. 23

EXCLUSIV. Primăria S6 primește 93 de BANI pe zi pentru fiecare metru închiriat de Untold la târgul de Crăciun. Comercianții plătesc în schimb sute de euro zilnic | UPDATE

EXCLUSIV. Cum arată iarna într-o localitate de la marginea Deltei. Imagini surprinse la câteva ore după după codul roșu de viscol
EXCLUSIV
27 Nov. 23

EXCLUSIV. Cum arată iarna într-o localitate de la marginea Deltei. Imagini surprinse la câteva ore după după codul roșu de viscol