EXCLUSIV

EXCLUSIV. Dezvăluiri după ce Mioara Roman s-a stins în centrul pentru vârstnici Vitalitas din Snagov: „A fost un senior foarte iubit și foarte vizitat și îngrijit”

Apar noi informații după ce Mioara Roman, mama Oanei Roman și fosta soție a lui Petre Roman, s-a stins în centrul pentru vârstnici Vitalitas din Snagov, acolo unde se afla de mai bine de un an și jumătate, mai exact din septembrie 2022. MediaFLUX a discutat recent cu Ana Cristiana Horvath, directoarea azilului de bătrâni premium, care ne-a povestit că Mioara Roman a fost „un senior foarte iubit și foarte vizitat și îngrijit de familie și de toți cei dragi”.

Aceasta a avut parte de o trecere lină, în somn, așa cum și-a dorit mereu, cu doar două luni înainte de a împlini vârsta de 84 de ani, mai ales în contextul afecțiunilor medicale preexistente pe care le avea.

„Mioara Roman s-a integrat în în rezidența noastră unde se afla de aproape un an și jumătate, de la finalul lui 2022. A fost un rezident foarte drag nouă. Un om foarte bun, un om care a interacționat cu ceilalți rezidenți ai noștri, o persoană deosebită. Cu toții suntem afectați de trecerea dânsei în neființă”, a declarat Ana Horvath pentru MediaFLUX.ro, care povestește că familia o vizita foarte des la centru.

Mioara Roman a murit vineri, 23 februarie, în centru premium pentru vârstnici Vitalitas
sursa foto: Facebook Oana Roman

Mioara Roman, vizitată foarte des de familie, mai ales de fiice și nepoate

Mai mult, Oana Roman și Catinca Roman, dar și restul familiei, o vizitau foarte des de când a ajuns să fie îngrijită la Snagov, la doi pași de cunoscuta pădure. Mai mult, în spatele centrului se află și un parc unde cele două ajungeau să se plimbe foarte des.

„Familia o vizita foarte des. A fost un senior foarte iubit și foarte vizitat și în îngrijit de familie și de toți cei dragi lui. Familia întotdeauna venea și servea masa cu doamna Roman, se plimba prin parcul din spate, mergeau în cafenea să servească o cafea împreună. Noi aici suntem ca într-o mare familie și aparținătorii rezidenților noștri fac parte din ea și se bucură împreună de toate beneficiile centrului”, a mai arătat directoarea centrului pentru seniori.

Detalii despre trecerea în neființă a mamei Oanei Roman

Mioara Roman suferea de mai multe probleme de sănătate, starea sa generală fiind vizibil deteriorată în ultima perioadă. Aceasta s-a operat de colecist, apoi i-a fost extirpat un lipom infectat și a fost diagnosticată cu Parkinson, mâna dreaptă fiind paralizată. De altfel, cu o recurență îngrijorătoare, a făcut mai multe mai multe accidente vasculare cerebrale.

Totuși, trecerea sa în neființa a fost una lină, în somn, un lucru pe care și-l dorea, după cum povestea și Oana Roman. Deceseul a survenit în jurul orei 1:00.

„Ce vă pot spune este că a fost o trecere lină în contextul vârstei doamnei Roman și în contextul afecțiunilor preexistente. Vorbim de o persoană vârstnică, iar în general, la persoanele vârstnice, decesul poate să apară de la o oră la alta”, a mai completat directoarea Vitalitas.

Din păcate, fiica sa Oana Roman nu a putut să îi fie alături în ultimele clipe de viață. Ea este plecată din ţără, într-o vacanță în Egipt, la Orange Bay Island, alături de fiica ei. Cele două au ales să plece tocmai acum pentru a-i sărbători ziua de naștere a micuței, care a împlinit zilele trecut vârsta de 10 ani.

Mioara Roman a murit pe patul de azil

Ea a făcut prima postare pe o rețea de socializare, după decesul mamei sale.

„Drum lin în lumină mama mea bună și frumoasă. Îngerii să te vegheze și să povestești tuturor acolo sus toate lucrurile minunate pe care le povesteai aici. Tot ce sunt îți datorez”, a scris Oana Roman.

Mai mult ca sigur, ea se va întoarce de urgență din vacanță pentru a fi alături de masa sa, la înmormântare.

Mioara Roman a murit vineri, 23 februarie, în centru premium pentru vârstnici Vitalitas
sursa foto: Antena 3 CNN

Mioara şi Petre Roman au avut un mariaj ce a durat mai bine de trei decenii şi au o fiică împreună. În 2007, cei doi au pus punct căsniciei, iar fostul premier s-a recăsătorit. Chiar şi după divorţ, politicianul a avut doar cuvinte de laudă pentru Mioara Roman.

Oana și Catinca Roman sunt în doliu

Mioara Roman s-a stins din viață noaptea trecută, iar familia sa este acum în doliu. Oana și Cantinca Roman se ocupă acum de înmormântarea mamei lor.  fiica ei, a fost cea care a făcut tragicul anunț și tot ea a dezvăluit și cauza morții. Cum și-a dat ultima suflare regretata jurnalistă și care a fost ultima ei dorință.

Oana Roman a găsit puterea de a împărtăși cu publicul durerea pierderii mamei sale. Ea a povestit că joi, 22 februarie, Mioara Roman părea să se simtă într-o stare bună și nimeni nu bănuia că în curând se va confrunta cu tragedia. Aceasta a povestit că eforturile echipei medicale de a o resuscita au fost în zadar și nu s-a mai putut face nimic pentru mama ei.

„Ieri era bine, au mobilizat-o, totul era bine. La ora 1 noaptea a decedat practic în somn. Așa cum și a dorit. În liniște și fără dureri. A făcut stop cardiac și au resuscitat-o, dar fără succes. A plecat linștită. În pace și asa cum și a dorit.

Mereu a spus ca vrea să moara în somn. Și Dumnezeu i-a împlinit dorința. Dumnezeu să o ierte și să o odihnească în pace. Va fi acum alături de părinții și sora ei”, a declarat Oana Roman, potrivit Spy News.

Oana Roman a primit știrea devastatoare în timp ce se afla în Egipt, într-o vacanță împreună cu fiica ei, Isabela. Acum, ea trebuie să se întoarcă în țară cât mai curând posibil pentru a-și înmormânta mama. Alături de sora sa, Catinca, Oana se pregătește să facă față acestui moment greu.

„Drum lin în lumină, mama mea bună şi frumoasă. Îngerii să te vegheze şi să povesteşti tuturor acolo sus toate lucrurile minunate pe care le povesteai aici. Tot ce sunt îţi datorez. Mulţumesc, mămica mea, pentru tot. Te iubesc şi te voi iubi mereu!

Dumnezeu să te ierte şi să te odihnească în pace!”, este mesajul publicat de Oana Roman, pe pagina sa de Facebook.

„Vă mulțumesc! (n.r. pentru condoleanțe) O aștept și eu acum pe Oana să vină. Știu că de înmormântare se va ocupa o firmă specializată”, a declarat Catinca, fiica cea mare, pentru Click.

Cine a fost Mioara Roman

Mioara Roman, pe numele ei de fată, Mioara Georgescu, a fost prima șotie a primului premier al României, după Revoluţie, Petre Roman. Împreună au avut o fată, Oana Roman. Cei doi au fost împreună timp de trei decenii, însă au divorţat în anul 2007.

Mioara şi Petre Roman au avut un mariaj ce a durat mai bine de trei decenii şi au o fiică împreună. În 2007, cei doi au pus punct căsniciei, iar fostul premier s-a recăsătorit. Chiar şi după divorţ, politicianul a avut doar cuvinte de laudă pentru Mioara Roman.

Mioara Roman a avut două fiice, pe Oana și pe Catinca. Cea mică, Oana, este rezultatul celei de a doua căsătorii, cea cu Petre Roman, iar Catinca este rodul iubirii dintre Mioara și Iosif Zilahy, primul soț al vedetei.

Mioara Roman a fost jurnalist de radio, traducătoare și profesoară de limbă şi civilizaţie arabă, dar din cauza vârstei şi-a petrecut ultimii ani prin spitale şi centre de recuperare.

Ce este centrul Vitalitas, locul unde Mioara Roman și-a petrecut ultimii ani

Situat în apropierea pădurii Snagov, complexul Vitalitas, unde Mioara Roman și-a petrecut ultimii ani, se adresează rezidenților independenți, semi-dependenți și dependenți, persoanelor cu afecțiuni degenerative și ale bolilor de memorie (Alzheimer, Parkison, demență senilă), dar și seniori care au nevoie de recuperare medicală, fiind o investiție de tip greenfield care pleacă de la conceptul “no step” ( nicio treaptă în circuitul seniorului).

„Este un centru nou, deschis în anul 2022 în septembrie. Este un centru rezidențial pentru seniori. În momentul de față avem 100 de rezidenți. Centrul este un concept unic la ora actuală în România. Ei sunt foarte bine îngrijiți și supravegheați împreună cu personalul specializat și cu o echipa de medici”, a explicat Ana Cristiana Horvath vorbind despre centrul pentru vârstnici Vitalitas din Snagov.

„Noi avem trei grade de dependență: sunt seniori independenți, semi-dependenți, adică pe care personalul nostru îi ajută în anumite activități cotidiene și sunt și seniorii dependenți care au nevoie de ajutor și îl primesc din partea personalului nostru în toate activitățile costidiene. Doamna Roman era un senior dependent de ajutorul nostru în toate activitățile cotidiene”, a mai povestit directoarea centrului.

Complexul Vitalitas se desfășoară pe o suprafață totală de aproximativ cinci hectare de teren și oferă peste 700 de locuri de cazare în camere duble, single sau apartamente, un parc de 20.000 mp cu lac artificial, bază de recuperare cu sală de kinetoterapie, fizioterapie, piscină de aquaterapie, restaurant cu bucătărie proprie, cafenea, salină, salon de frumusețe, farmacie, clinică medicală cu diverse specialități și cabinet de stomatologie.

Seniorii regăsesc aici servicii de tratament și recuperare pe termen scurt, dar și rezidență permanentă a personelor cu depedență accentuată, fiind vorba de un centru de îngrijire ca oferă ambele tipuri de servicii: atât rezidență continuă, cât și cea pentru perioade limitate.

[email protected] - Claudiu Popa este jurnalist, fotograf și țăran în timpul liber. Cochetează cu presa încă din liceu, când a scris la ziarele Informația Prahovei sau Actualitatea Prahoveană. ... vezi toate articolele