La cei 39 de ani ai săi, chef Florin Dumitrescu e atât de îndrăgit de publicul român nu doar pentru prezența sa carismatică pe micul ecran, dar și pentru aspectul său. Desigur, ne referim aici la celebrii săi cârlionți care completează perfect orice apariție a celebrului bucătar. Ei bine, paparazzi Mediaflux l-au surprins pe acesta chiar în timp ce se îndrepta agale spre coaforul său ”de suflet” pentru a-și pune în ordine – încă o dată – freza impecabilă.
Click to display the embedded YouTube video
Dumitrescu a fost surprins în zona Nordului din Capitală, în ultimele zile călduroase de toamnă. Îmbrăcat lejer, în negru (pentru a-i mai ascunde, pesemne, kilogramele luate în plus în ultima perioadă), acesta pare că nu se grăbește nicăieri.
Parchează tacticos mașina și începe să vorbească la telefon înainte să ajungă la destinație.
Probabil emoționat de reîntâlnirea cu foarfeca și mașina de tuns, Florin Dumitrescu aprinde și țigara electronică, pășind fără nicio grabă spre programarea de la coaforul preferat.
Calm și fără să gesticuleze așa cum îl mai știm din emisiunile culinare, Dumitrescu pare că doar ce a ieșit la plimbare pe bulevard. Într-un final, inevitabilul s-a produs și acesta a ajuns la destinația finală, de unde cu siguranță a ieșit și mai chipeș.
Dintr-o postare recentă pe Instagram, am aflat care ar fi putut sursa calmului său de invidiat.
Pe lângă succesul profesional, chef Florin Dumitrescu este și un om de familie devotat. Este căsătorit din 2014 cu Cristina Sima, iar cei doi au împreună două fetițe, Ava Elisabeta și Mia.
Cu câteva zile înainte să fie surprins de paparazzi Mediaflux, celebrul bucătar se afla în concediu cu familia sa și a provocat o întreagă revoluție pe rețele după ce s-a pozat bărbierit și cu mustață.
Noul look pentru următoarele zece zile. Deja e tragedie în casă, se cer petiții, sunt amenințat cu preșul, dar eu tot nu mă las. În numele tuturor bărbaților care își cer dreptul la mustață, zic: țineți mustața sus, a scris Florin Dumitrescu..
La scurt timp, fotografia s-a viralizat și s-au adunat sute de comentarii din partea internauților: „Zici că ești Borat”, „Sandu Ciorbă varianta 2025”, „Florin Emilio Escobar Gaviria, de acum înainte”.
Deranjată de noul look pe care l-a adoptat vedeta de la Protv, Cristina Dumitrescu, soția lui, a făcut un sondaj pe Instagram, la story, pentru a afla dacă fanii sunt încântați de mustața lui Florin Dumitrescu sau dacă acesta ar trebui să renunțe la ea. 76% dintre internauți au răspuns „Da”, în timp ce 24% au spus „Nu”.
Pentru că nici așa nu a reușit să-l convingă pe juratul de la MasterChef să își radă mustața, Cristina Dumitrescu a revenit cu un nou mesaj și l-a poreclit Pablito pe Florin Dumitrescu, făcând aluzie la Pablo Escobar.
Sunt într-o situație disperată și nu știm cum să scăpăm de Pablito. Vreau să apelez la voi să mă ajutați, pentru că și fetele, și eu suntem într-o situație gravă. Acea mustață nu se dă jos de la sine și el nu vrea să o dea jos sub nicio formă. N-am făcut asta niciodată, așa că, apelez la voi, am nevoie de ajutorul vostru să scăpăm. Vă rog, haideți să facem o petiție să dăm mustața jos. Ajutor! Deja îmi e rușine să ies pe plajă cu el, a scris pe Instagram soția celebrului bucătar.