Cu siguranță e un antrenor fericit după ultimele victorii, dar Mircea Lucescu nu are doar grija Naționalei la cei 79 de ani ai săi. Se pare că soția sa are ceva probleme de sănătate, iar Paparazzi Mediaflux l-au surprins pe ”Il Luce” conducând-o la un spital din Capitală. Pentru a o înveseli, a scos-o apoi la masă, la un restaurant cu specific italian.
Atunci când ia o pauză din cantonamentul tricolorilor și nu trebuie să facă nicio strategie, ”Il Luce” își ia rolul de soț grijuliu foarte în serios, așa cum a făcut-o în toți anii petrecuți alături de doamna Neli.
Mărturie stau și imaginile surprinse de paparazzi Mediaflux în aceste zile. Și nu numai. De altfel, fotoreporterii noștri i-au pozat de mai multe ori braț la braț, având grijă unul de celălalt, luând masa în diverse locuri selecte din București.
Să ne întoarcem, însă, la imaginile din aceste zile. Mircea Lucescu, împreună cu șoferul său (un apropiat al familiei de ani buni, de altfel), au condus-o pe doamna Neli la Spitalul de Oftalmologie din Capitală. Antrenorul a preferat să aștepte în mașină cât a durat consultul soției sale, timp în care a butonat telefonul și a mai pus la cale ceva pentru Națională, cu siguranță.
Însoțită de șofer, doamna Neli a ieșit din spital și l-a așteptat pe acesta să cumpere de la farmacie cele prescrise de medic. Din păcate, cei doi au fost nevoiți să traverseze strada prin ploaie până la mașina unde îi aștepta Mircea Lucescu.
Pentru că vremea de afară impunea o masă în tihnă, în oraș și poate pentru a o înveseli puțin pe soția sa, nea Mircea a dus-o într-o locație mai deosebită, în zona Dacia, ultracentral.
De data aceasta, șoferul familiei s-a înarmat cu o umbrelă pentru a-i ajuta pe cei doi să intre ”uscați” în restaurantul de familie cu specific italienesc certificat ‘Ospitalità Italiana’ 3 ani consecutivi.
După 57 de ani de căsnicie, Lucescu și-a lăudat adesea soția pe care a descris-o întotdeauna ca fiind ”o femeie puternică” și practic adevăratul șef al familiei.
Cea care a avut grijă de toți. Mai întâi de el, apoi de fiul lor, Răzvan, de nepoți și acum …de strănepoți.
Cu Mircea Lucescu revenit pe banca tehnică, România are două victorii în primele două meciuri, 3-0 în deplasare cu Kosovo și 3-1 acasă cu Lituania în Liga Națiunilor.
”Mircea Lucescu, la 79 de ani, este eroul unei reveniri senzaționale ca selecționer al naționalei României, cu obiectivul de a califica echipa la Campionatul Mondial din 2026.
Meciul din deplasare cu Kosovo, câștigat cu 3-0 în Nations League pe 6 septembrie, a deschis o nouă pagină din activitatea maestrului, care a stabilit cu acest prilej câteva recorduri.
Cel mai impresionant este perioada de timp după care a revenit pe banca naționalei.
Lucescu a mai condus România între 1981 și 1986, când și-a încheiat mandatul pe data de 20 august 1986. Astfel, i-au trebuit 38 de ani și 17 zile să revină pe banca <
Nimic de acest gen nu s-a mai întâmplat vreodată în istoria fotbalului!”, notează Federația Internațională de Istorie și Statistică a Fotbalului, conform Sport.ro.